Rolul alimentatiei in obtinerea unui somn odihnitor
6 aprilie 2019
Sportul si zona de confort a mintii
13 aprilie 2019

Cultivarea curajului. O metoda nonconfomista pentru increderea in fortele tale.

”Peștera in care eziti sa intri, ascunde comoara pe care o cauti” (Joseph Campbell)

Deseori când discut cu clienții mei, vorbesc cu aceștia despre comoara pe care o caută un sportiv. Când îi întreb care este obiectivul lor, aceștia îmi spun: ”să câștig”. Apoi îi întreb, de ce? Și îmi răspund, ”pentru a avea încredere”. Apoi îi întreb, de ce dorești încredere? Și toți spun că având încredere, nu le este frică de nimic, nici chiar de înfrângere.

Dar unde se ascunde această comoară, a încrederii? Nu-i așa că aceasta este adânc ascunsă de privirea celor mai mulți și doar câțiva știu secretul spre încredere? Tocmai de aceea, este greu de ajuns la ea și doar unii o au, pentru că se ascunde departe de ”zona noastră de confort”, în peșteră.

Dar ce reprezintă peștera? Peștera reprezintă zona rece, dar întunecată a realității. Care este reacția ta la întuneric? Teamă, neliniște, agitație, angoasă? Oare de ce? Experimentăm aceste stări deoarece întunericul reprezintă necunoscutul, incertitudinea. Să presupunem că ai intra într-o peșteră întunecată? De la 1-10, cât de neliniștit te-ai simți? Destul de mult, nu? Dar acum, să presupunem că dintr-o dată, cineva face lumină în peșteră? Nu-i așa că te-ai simți ușurat? Oare de ce? Dintr-o dată ceea ce era ascuns, acum este vizibil, palpabil, iar scenariile numeroase ale minții tale se dau la o parte și totul este ”așa cum este”, nimic nu este cum ”cred că ar putea fi”. Deci peștera reprezintă incertitudinea, nesiguranța și ce este mai nesigur pentru cineva, decât ziua de mâine, următorul meci, următorul turneu, următorul an. După cum vedem, nu ne place nesiguranța zilei de mâine așa că încercăm cu disperare să o controlăm, să ”aprindem lumina” pentru o rază de speranță.

Care este mecanismul psihologic al controlului incertitudinii? Anticiparea împreună cu expectanțele sale. Ne așteptăm să fie ușor, ne așteptăm să câștigăm, ne așteptăm să jucăm bine. Și când avem aceste așteptări, ne simțim mai bine, dar începem să muncim mai puțin și suntem mai puțin dedicați, deoarece ”credem și sperăm” că va fi bine. Dar, foarte curând ne simțim vinovați că nu am muncit suficient de bine, sau suficient de mult, că am lăsat ceva nepregătit și din nou începe avalanșa gândurilor și a scenariilor legate de eșecul zilei de mâine. Aceasta se realizează deoarece în loc să trăim acele câteva momente de frică în înfruntarea întunericului (a incertitudinii), preferăm să evităm confruntarea acestui obstacol. Orice evitare cu ceea ce ne sperie,  amplifică starea noastră de anxietate, inclusiv, neîncrederea noastră.

Care este soluția? Soluția este precum cea din experimentul cu bezeaua: mă voi simți neplăcut, un disconfort psihic pe o perioadă scurtă de timp, ca apoi să mă simt confortabil și să mă bucur de roadele sacrificiului meu, pe o perioadă mai lungă de timp. Asta presupune să intru în peșteră, fără să aprind lumina, să mă confrunt cu toate temerile mele, renunț la așteptări, sa adopt așteptări realiste, de disconfort, cu speranța că teama se va diminua prin expunere progresivă și repetată la ceea ce mă sperie, adică incertitudinea. Și totuși, omul are nevoie de o doză de siguranță; unde o găsește? În sine, acolo la limitele tale, în incertitudine, vei descoperi o putere superioară, o comoară pe care o cauți de atâta timp, dar care de fiecare dată când o căutai și credeai că pui mâna pe ea, ea se îndepărtează tot mai mult de tine. Această comoară nu se găsește în certitudinea meciului câștigat, ci în incertitudinea zilei de mâine, a limitelor tale, în dedicarea ta față de confruntarea cu limitele tale, în acea zonă a disconfortului emoțional și fizic. Nu-i așa că ești pregătit să te târăști pe coate? S-ar putea că ceea ce cauți tu să fie la câțiva pași mai adânc în peșteră. Eziți să înaintezi? Ai curajul să întri?

Cineva spunea că nu există încredere fără integritate și nici integritate fără autocontrol, iar autocontrolul presupune mai întâi să te cunoști pe tine ca să știi ce să ții în frâu. Iar autocunoașterea nu o poți realiza decât la limitele tale, acolo în adâncul temerilor și îndoielilor tale. Privește adânc, mergi des în zona disconfortului îndoielii și a nesiguranței. Acolo vei descoperi cine ești cu adevărat, acolo vei descoperi forța de a depăși obstacole, în primul rând, cele interne, acolo ți se formează caracterul, dedicarea și, undeva într-un colț vei găsi comoara pe care o cauți. Această comoară nu se va îndepărta de tine, ea nu este condiționată de rezultate și aprecierea celorlalți. Această comoară este 100% autentică, reală, este curajul și încrederea în forțele proprii, a căror proprietăți au trecut testele fricii, ale îndoielii, ale respingerilor, ale înfrângerilor, ale singurătății. De aceea este rară, de aceea puțini ajung la ea. Tu ce decizi? Care este comoara pe care o cauți? Ai găsit-o? O mai ai? Este cea autentică? Explorează necunoscutul, incertitudinea, disconfortul emoțional. Crede-mă, mai ai puțin și ajungi la comoara ta. Dar asigură-te că porți la tine ”vesta de protecție” a acceptării de sine necondiționate.

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *