Adrian Andronic, pe urmele performantei
23 ianuarie 2017
Comunicat. Taxa si cotizatie APPS pentru anul 2017.
24 ianuarie 2017

Jocul emotiilor din performanta sportiva. Emotiile negative.

Ai grijă ce dorești și mai ales cât de tare îți dorești, pentru a nu lăsa emoția să pună stăpânire pe tine! Ioan Popoviciu

Deseori când vorbesc cu sportivii după anumite meciuri, fie câștigate, fie pierdute, mi se destăinuie că au avut printre adversari, emoțiile proprii pe care s-a întâmplat să nu și le poată controla. De asemenea, alte dăți, ajung să aflu de la alți sportivi chiar înainte de meciuri că, au emoții sau că se simt ciudat. În lumea largă a sportului emoțiile joacă acel rol enervant, precum un musafir nepoftit, care amână să plece, iar atunci când a plecat, amenință confortul sportivului cu o iminentă și neanunțată prezență exact atunci când îți era lumea mai dragă. Viața oricărui sportiv este controlată de emoții, dorințe, așteptări, obiective, valori personale și obiceiuri. Dar dintre toate acestea, cel mai mult se discută în lumea psihologiei sportive despre emoții. Ele sunt cele care ies la lumina comportamentului din abisul subconștientului și însoțesc cariera fiecărui sportiv, luând fațete diverse precum personajele carnavalului venețian, experimentând când emoții plăcute, când emoții mai puțin plăcute sau total neplăcute. Așadar, vrei nu vrei, experimentezi forme diferite de emoții. Unele sunt puternic, altele sunt slab resimțite; unele sunt pozitive (constructive) iar altele sunt negative (distructive). Combinând caracteristicile intensității și a nivelului de constructivism, emoțiile în sport sunt de patru feluri. La baza fiecărei emoții vom întâlni, însă, așteptări, dorințe, obiective care declanșează fie conștient, fie inconștient; fie rațional, fie irațional fiecare dintre aceste emoții.

În primul rând, voi analiza emoțiile negative cu intensitate ridicată. Acestea sunt emoții pe care sportivul și le activează (conștient sau inconștient) prin focalizarea atenției pe anumite dorințe, așteptări sau obiective. De fapt, intensitatea emoțională este dată mai degrabă de gradul de atașament al sportivului de un obiect (punct în tenis, victoria) sau de o idee (”trebuie să marchez sau să câștig acest punct”) și (sau) urgența (”trebuie sa închid meciul acum”). De asemenea, focalizarea atenției pe viitorul incontrolabil (tabela de marcaj, urgența înscrierii sau câștigării, perspectivele ulterioare de după reușită sau eșec), poate da naștere la așteptări nerealiste, dar trăite cu intensitate și atașament și resimțite cu o încordare a musculaturii și activarea ritmului bătăilor inimii care pot distrage atenția și perturba concentrarea sportivului aflat în joc. Aceste emoții puternice negative sunt mânia, furia, agresivitatea necontrolată cauzată de frică, autoreproșul ș.a.m.d.

Cu cât o dorință este mai puternică, cu atât mai mult aceasta poate crea un atașament obsesiv dintre sportiv și dorința sa (sau ideea fixă a sa) urmată de dificultatea sportivului de a se desprinde de dorința sa sau de urmările pozitive (câștig) sau negative (înfrângere) ale dorinței. Atașamentul merge până acolo încât, de cele mai multe ori sportivul se confundă cu propria sa dorință. Din punctul meu de vedere, fiecare individ este caută să fie conectat fie la o rețea socială (familie, prieteni) fie la anumite dorințe sau obiecte din jur. Însă un individ matur este în primul rând conectat la propriul său sistem de valori și principii după care se ghidează. Dacă acestuia îi lipsesc aceste valori sau nu este conștient de valorile și principiile după care se ghidează, va căuta să se conecteze fie la valorile familiei sau ale societății, fie la anumite obiecte. Această conectare a individului la obiectele sale exterioare (telefon, calculator, jocuri, activități riscante, pariuri, alcool, stupefiante) creează iluzia unei identități și a confortului împlinirii sinelui. Dacă, de exemplu vom pedepsi un copil cu două zile de ”repaus” de la activități pe calculator, urmează două zile de agitație, confuzie, iritare, semn că acesta se atașase atât de mult de acel obiect, mergând până la identificare cu obiectul: ”nu știu ce m-aș face fără calculator; cred că aș înnebuni” În sport, sportivul ajunge să se identifice într-atât de mult cu punctele, victoriile și performanța sa, încât, chiar și o mică greșeală atrage după sine un atac asupra identității și integrității sale. Așa se ajunge încât deseori aud, ”am greșit ca o proastă” sau ”am greșit, ce proastă sunt”. Neîmplinirea  dorințelorși așteptărilor atrage după sine autoreproșul. Acest autoreproș este spontan și necontrolat, dar în mod inconștient el este folosit de către sportiv în vederea activării sale mentale fie prin rușine, (”dai în minge ca o bleagă”, ”lovești ca disperata”, ”atâta poți”!) fie prin atac asupra identității sale (”ești cel mai mare fraier”, ”ești cea mai mare bleagă”). Deși pe moment, aceste atacuri verbale pot activa sistemul nervos și muscular, sportivul joacă la o intensitate mentală mult prea ridicată și incontrolabilă (faulturi și pase greșite în fotbal, erori neforțate în tenis), fiindu-i greu să se focalizeze pe obiectivul său sau pe planul său de joc. In acest fel, în loc ca sportivul să își controleze propriile emoții, acestea au luat controlul conștiinței sale, activând peste măsura controlului personal comportamentul și făcându-și jocul automat și dezadaptativ.

Odată activate aceste gânduri negative, acestea își încep jocul murdar al dialogului intern pe care sportivul îl are cu sine și care în final se încheie prin coborârea intensității emoționale dar tot la nivel negativ. Acest joc murdar al dialogului intern negativ are ca scop anestezierea emoțiilor, crearea acelei suferințe insuportabile care duce la anestezie emoțională, resemnare și pasivitate. Acesta este locul celui de-al doilea tip de trăiri emoționale și anume, emoțiile scăzute ca intensitate dar negative (nu activează sistemul nervos înspre o rezolvare rațională a problemelor) cum ar fi neîncrederea, pesimismul, depresia, vinovăția, rușinea, automulțumirea.
Dacă aceste emoții pot distruge mai mult decât pot construi, cum le putem preveni sau controla? Voi încheia însă această meditație cu un citat din filosofia utilitaristă a lui John Stuart Mill care afirma că ”am învățat să îmi găsesc fericirea în limitarea dorințelor, mai degrabă decât în împlinirea lor.” Rețeta reușitei în sport nu înseamnă renunțarea la dorințe, ci mai degrabă la limitarea acestora la nivelul la care putem să gestionăm așteptările și să ne controlăm într-o formă eficientă resursele.

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu

2 Comments

  1. C R spune:

    Foarte bun articolul, dar e incomplet la sfarsit: „Acest joc murdar al dialogului intern negativ are ca scop anestezierea emoțiilor, crearea acelei suferințe insuportabile care duce la (??)”

    Puteti sa il completati, va rog?

    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 2