Tiberiu Andrei Subtirica – Profil de campion
12 martie 2017
Interviul saptamanii cu Lucian Goian
14 martie 2017

Sportul de echipa, impuls al dezvoltarii copiilor

Sunt părinţi care observă la copiii lor o rezistenţă în a împărţi jucăriile cu alţi copii sau dificultăţi de relaţionare la locul de joacă şi la scoală. Copiii care nu au fraţi sau surori au o probabilitate mai mare de a dezvolta astfel de rezistenţe, tocmai prin prisma faptului că toată atenţia persoanelor de referinţă este îndreptată asupra lor. Una dintre modalităţile prin care copiii pot sparge aceste rezistenţe este sportul de echipă.

Beneficiile sportului de echipă pot varia de la dorinţa de a obţine rezultate bune la şcoală, până la dezvoltarea relaţiilor sociale armonioase.

Sportul de echipă influenţează creşterea stimei de sine la copil

Acest lucru este posibil datorită faptului că obiectivul central al echipei este împărţit, fiecare jucător având responsabilitatea lui. Astfel, copilul îşi setează un obiectiv mai mic de atins, cum ar fi perfecţionarea unei abilităţi sau marcarea unui gol. Alături de ceilalţi membri ai echipei, jucătorul îndeplineşte obiectivul central, ceea ce îl va motiva ulterior în creşterea performanţei.

Copiii cu stimă de sine scăzută sunt mai susceptibili de a avea comportamente dezadaptative sau relaţii sociale nearmonioase, atunci când ating pragul adolescenţei sau mai târziu la maturitate. Astfel, implicarea copilului într-un sport de echipă îi poate oferi celui mic un impuls care să îl dezvolte într-un mod sănătos.

Sportul de echipă îmbunătăţeşte şi dezvoltă abilităţi de comunicare, inclusiv de ascultare şi vorbire

Comunicarea eficientă este esenţială pentru membrii echipei sportive, astfel că învăţarea acestei abilităţi va aduce rezultate şi după ce copilul va părăsi terenul de joc. Sportul favorizează dezvoltarea abilităţilor de comunicare nu numai cu coechipierii, dar şi cu alte persoane cum ar fi: părinţii, arbitrii, antrenorii. Mai mult decât atât, copilul are posibilitatea de a transmite, în mod eficient, existenţa unei dificultăţi, astfel că vor fi angrenate în acest proces, abilităţile de rezolvarea a problemelor si brainstormingul.

Sportul de echipă încurajează construirea relaţiilor bazate pe încredere cu adulţii

Odată ajunşi pe terenul de sport, copiii sunt încurajaţi de părinţi şi antrenori care îi susţin şi îi motivează. Aceste persoane doresc ca cel mic să reuşească şi felul în care micul sportiv este susţinut, favorizează dezvoltarea relaţiilor pozitive.

Sportul de echipă contribuie la dezvoltarea gândirii critice

Pe terenul de sport, copilul este pus în faţa unei provocări. Fie că este vorba despre competiţia cu adversarul echipei, fie că micul sportiv încearcă să calculeze unghiul din care va pasa mingea, copilul este încurajat să ia decizii rapide. În sportul de echipă, copilul învaţă cum să gestioneze o problemă, să o evalueze şi să o rezolve, folosindu-şi resursele pe care le are la dispoziţie.

Toate aceste abilităţi pe care copilul le învaţă îi sunt de folos şi în afara terenului de sport, la şcoală, unde copilul interacţionează cu colegii de clasă şi mai târziu, pe parcursul întregii sale evoluţii.

Ceea ce diferenţiază un sportiv de performanţă de o persoană sedentară, constă nu numai în calitatea masei musculare şi a plămânilor ci şi în gradul de dezvoltare a creierului.

Sportivii au nevoie să ia decizii importante într-un interval de timp scurt, atunci când participă la o competiţie sportivă. Aceştia au nevoie să anticipeze execuţiile tehnice ale adversarilor şi să acţioneze înainte ca cei din echipa adversă să o facă, la acestea adăugându-se şi informaţii ale subconştientului: câtă greutate să fie lăsată pe un picior, de exemplu sau cât de repede trebuie trebuie să rotească încheietura mâinii pentru a elibera mingea.

În ultimii ani, cercetările în neuroştiinţe au acordat atenţie felului în care se dezvoltă creierul unui sportiv. Acţiunile unui sportiv sunt mult mai mult decât un set de răspunsuri automate. Ele fac parte dintr-o strategie dinamică de a face faţă provocărilor în timpul competiţiilor sportive. Creierul începe prin stabilirea unui obiectiv, de exemplu, pasarea mingii de fotbal şi calculează cel mai bun curs al acţiunii pentru ca jucătorul să ajungă la ea. Deoarece creierul începe emiterea de comenzi, începe de asemenea să facă predicţii cu privire la ce fel de senzaţii vor apărea în organism atunci când obiectivul este atins. În cazul în care aceste previziuni nu se potrivesc cu senzaţiile reale, creierul revizuieşte planul, astfel încât eroarea să fie redusă.

Creierul nu emite comenzi rigide ci reactualizează permanent soluţia problemei, incluzând aici şi coordonarea mişcărilor corpului

Pentru a înţelege modul în care sportivii ajung să ia cele mai bune soluţii, o echipă de neurologi de la Universitatea Sapienza din Roma au realizat experimente în care sportivi de performanţă şi persoane care nu practicau sportul, au îndeplinit aceeaşi sarcină. S-au măsurat şi s-au comparat undele cerebrale ale sportivilor şi ale persoanelor care nu practicau sport, în stare de repaos, cu ochii închişi. În cazul sportivilor, undele alfa s-au dovedit a fi mai puternice, ceea ce indică o mai mare uşurinţă în a se odihni. Acest lucru, dovedeşte faptul că, în cazul sportivilor, creierul este ca o maşină de curse care poate merge pe pilot automat însă care este pregătită în orice moment să intre in acţiune.

S-au măsurat şi undele cerebrale ale celor două categorii de persoane, în stare de acţiune. S-a constat că în cazul sportivilor, creierul este mai eficient prin faptul că se ajunge la obţinerea rezultatului dorit prin implicarea unui număr mai mic de neuroni, deci cu un efort mai mic.

Cu cât creierul este mai eficient, mai antrenat, cu atât sunt şanse mai mari să se atingă obiectivele stabilite. Cu cât persoana se antrenează mai mult pe plan sportiv, cu atât capacitatea creierului de a opera rapid cu informaţii noi, creşte.

Psiholog Erna Constantin

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *