Povestea musculitei si a albinei si rolul acesteia in formarea gandirii pozitive in sport
28 aprilie 2018
Tehnici imaginative si de vizualizare in sportul de performanta
10 iunie 2018

Teama de a gresi in sport. Cum ne distrugem singuri increderea.

 

 Care este ”Sperietoarea” sportivilor de pretutindeni? Care este acel element din antrenamentul sau jocul lor, care trezește reacții atât de contrarii, atât de acute și atât de negative?

Deseori, când am ocazia să urmăresc jocul de tenis, pe viu sau la televizor sau când urmăresc evoluția unui tenismen la antrenament sau, mai nou, când simulăm prin activități cu mingea situații de joc din tenis, sportivii sunt atât de atașați ideii de imagine perfectă, imaculată a performanței lor, încât atitudinea sportivului la o greșeală cât de mică nu poate să îmi scape observației. De cele mai multe ori, observ o mimică de dispreț, reproș, un oftat, o autocritică sau chiar gesturi disperate, rachete aruncate, rachete zdrobite sau gesturi de auto-agresiune fizică.

Greșeala este cuvântul care trezește aceste reacții, creează frici, reacții mânioase, distruge încrederea sportivului sau chiar poate distruge speranța în visul succesului său. De ce? Datorită unei mentalități infantile, la părinții sportivilor, la antrenorii lor sau chiar la sportivi. În ceea ce privește ”mentalitatea talentului fix”, greșeala ne indică o limită a talentului sportivului, limită care nu poate fi depășită. Greșeala, fiind privită așa, este o condamnare la eșec, la o carieră sportivă care se va încheia prematur. Când greșesc, sportivii sunt certați, sunt criticați, ridiculizați, pedepsiți, chiar primesc indicații să nu mai greșească. Treptat, obiectivul principal al sportivului devine acela de a nu greși.

Haideți să facem un joc de imaginație! Să ne imaginăm un sportiv al cărui obiectiv este acela de a nu greși. Cât de mare este tensiunea psihologică a acestui sportiv? Cât de încordați sunt mușchii acestuia? Ce consum de energie fizică, mentală și emoțională va avea acest sportiv? Teama de a nu greși, ne face să folosim mult mai mulți mușchi decât ar fi necesari pentru execuțiile tehnice, iar musculatura mică, responsabilă de mișcările fine va fi inhibată de musculatura grosieră care e pregătită să intervină în situații de stres major. Deci, acest obiectiv, va inhiba potențialul sportivului, consumând prea mult efort în direcția greșită. De asemenea, odată ce sportivul va greși, își va pierde din echilibrul său emoțional, din încrederea în capacitățile proprii și motivația sa de a da tot ce are mai bun.

Dintr-un alt punct de vedere, dacă ar fi să urmărim dialogul intern al sportivului când greșește, vom remarca expresii de genul: ”sunt tâmpit, sunt prost, sunt fraier, sunt slab, sunt disperat, sunt bleg, nu pot, nu sunt în stare, nu sunt bun de nimic, de ce greșesc, nu trebuia să greșesc”. O greșeală sau mai multe, fac ca sportivii să se identifice cu ceea ce fac sau ceea ce omit să facă la antrenament sau în joc. În acest caz, am de-a face cu un limbaj pesimist, sportivul atacând propria persoană, distrugând echilibrul său psihic. Procesul de revenire a acestui sportiv va dura foarte mult, deoarece aceste cuvinte autocritice, îl vor trimite pe acesta pe o pistă falsă. În loc să identifice greșeala și cauza acesteia în mod specific, sportivul face eroarea de a generaliza greșeala la propria persoană, fără a vedea cauza principală a acesteia. În felul acesta, el intră în ”nisipurile mișcătoare” ale generalizării.

Din punctul meu de vedere, există două tipuri de greșeli: greșeli pozitive (întâlnite în curba învățării) și greșeli negative (cauzate de expectanțe exagerate, irealiste și absolutiste). Greșeala pozitivă este greșeala pe care o realizează sportivul în procesul său de formare continuă ( la orice vârstă și la orice nivel de performanță), în momentul în care își atinge limitele de moment. Oricând efortul nostru ajunge la limitele noastre, dacă avem atitudinea corectă față de acea acțiune, mai devreme sau mai târziu vom greși. Greșeala este o expresie de moment a nivelului atins. Cu perseverență și efortul corect, în aceeași direcție, limitele se vor ridica la un nivel superior. Greșeala de la nivelul inferior va fi tot mai rar întâlnită, dar căutând progresul, vom întâlni, la nivele tot mai ridicate forme diferite de greșeli pozitive. Greșeala negativă este negativă deoarece izvorăște dintr-un efort greșit, fie un nivel al efortului prea scăzut, fie un nivel prea ridicat al efortului și intensității. Cauza acestor nivele prea scăzute sau prea ridicate de efort o găsim în așteptările noastre nerealiste, exagerate, absolutiste cu privire la a învăța repede, a nu greși, a performa perfect, etc.

Se poate face ceva? Desigur. În primul rând, aș da o nouă interpretare greșelii. Greșeala este ”sora vitregă a succesului”. Nu vom putea experimenta succesul fără a antrena greșeala. De ce? Pentru că greșeala este o ”expresie de moment” a nivelului la care a ajuns sportivul. Greșeala nu este o condamnare spre eșec, ci un indicator de moment al procesului de formare sau creștere. Greșeala nu este un eșec, un ”nu definitiv”, ci un ”nu încă”. Perseverența, autodepășirea, antrenamentul deliberat (cu scop clar), pe care îl putem antrena la limitele noastre ne vor arăta că, prin răbdare, așteptări realiste, pași mici în aceeași direcție, vom ajunge la progres. Tom Watson, fondatorul IBM a afirmat odată că secretul succesului constă în dublarea ratei de greșeli. Această presupune un scop unic, progresul. Când lipsește un scop unic din tot ceea ce facem, mai devreme sau mai târziu ne lăsăm distrași de așteptări, gânduri sau greșeli. Dorința de a evita greșeala ne determină să investim energii negative, tensiune musculară, efort inferior calitativ. Teama de eșec distruge motivația intrinsecă, atât de importantă în creșterea performanței, în perfectibilitatea sportivului.

În al doilea rând, aș recompensa efortul, atitudinea pozitivă, entuziasmul de a continua, de a persevera, de a depăși limitele atunci când un sportiv învață sau greșește. Nu degeaba, Michael Jordan, unul dintre cei mai mari basketbaliști din lume a ajuns să afirme, ”am greșit de nenumărate ori…așa am ajuns să fiu cel mai bun”. În loc să caut critica sau judecată în greșeală, acolo este o informație prețioasă care duce la progres. Aș vrea să mă asigur că entuziasmul, atitudinea de învingător, încrederea cresc pe măsură ce sportivul își atinge și caută să își depășească limitele.

Să îi spun să nu mai greșească? Nu, de ce? Nu am răbdare? Nu am încredere? Cresc campionii atât de repede? Ar trebui să cultivăm așteptări realiste.

“Vrei formula mea pentru succes? E simplu, crede-mă! Dublează rata eșecurilor și erorilor tale. Gândești despre eșec sau greșeli ca dușmani ai succesului? Dimpotrivă. Poți fi descurajat de eșec sau greșeli sau poți să înveți din acestea. Deci, dă-i bătaie și eșuează, greșește. Greșește cât mai mult. Deoarece, amintește-ți, acolo vei găsi succesul.” — Tom Watson, fondatorul IBM

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *