Adrian Andronic, pe urmele performantei

Unde sunt suporterii?
19 ianuarie 2017
Jocul emotiilor din performanta sportiva. Emotiile negative.
24 ianuarie 2017
Unde sunt suporterii?
19 ianuarie 2017
Jocul emotiilor din performanta sportiva. Emotiile negative.
24 ianuarie 2017

Romania are sportivi talentati si ambitiosi, iar pentru a reda stralucirea sportului de altadata, tot ceea ce trebuie sa facem este sa stim sa avem grija de ei, sa investim in educatia acestora. Micii campioni reprezinta viitorul, cei care pot duce mai departe spiritul si valorile reale ale sportului. Printre tinerii de perspectiva ai sportului romanesc se numara si Adrian Andronic, sportiv legitimat in cadrul clubului Aqua Sport, antrenat si modelat de catre antrenorul Mircea Purcaru, in speranta unui viitor de aur.

Cum a fost  prima intalnire cu inotul? Cum ai ajuns sa practici acest sport si ce te-a atras?

Prima intalnire cu inotul a fost atunci cand aveam 5 ani. Mama m-a dus la bazin sa invat sa inot. Mergeam atunci la bazinul de la Scoala nr. 3, iar dupa jumatate de an am ajuns la bazinul de la Medicina. Acolo a inceput totul. Acolo l-am cunoscut si am inceput sa lucrez cu antrenorul meu, dl. Mircea Purcaru. Am avut dintodeauna o atractie pentru apa si miscare, dar placerea de a inota mi-a sadit-o domnul antrenor si pentru acest lucru ii multumesc.

Care sunt calitatile esentiale ale unui  inotator pentru a ajunge campion?

Dupa parerea mea, calitatile esentiale sunt: seriozitatea, perseverenta si vointa, iar toate acestea le poti avea atunci cand mintea ta este concentrata.

Daca ai avea o bagheta magica ce ai schimba in viata ta?

Daca as avea o bagheta magica mi-as transforma bazinul unde ma antrenez intr-unul de 50m, cu 10 culoare si mi-as dori sa fiu mai increzator.

Ce obiective ti-ai propus pe termen scurt si pe termen lung?

Pe termen scurt mi-am propus sa ajung in primii 10 cadeti ai tarii, iar pe termen lung sa devin campion olimpic.

Ai un model in cariera pe care ai vrea sa il urmezi?

Modelul meu, ca pentru alti mici inotatori, este Michael Phelps. Ma atrage la el faptul ca atunci cand inota, reusea de fiecare data sa se autodepaseasca si sa isi invinga limitele, ceea ce este un lucru extraordinar. In acelasi timp, daca vreodata voi antrena copii la inot as vrea sa fiu asa cum este antrenorul meu: serios dar si amuzant, puternic si responsabil, un model pentru toti elevii lui.

Care este reteta succesului in sport?

Antrenamentul bine facut,capacitatea de concentrare atat pe durata antrenamentelor, dar mai ales pe parcursul intregii competitii si gandirea pozitiva. Primele doua calitati trebuie sa fie desavarsite de modul in care abordam performanta, de cum si ce gandim referitor la reusita. Mintea este cea care te urca in cariera, atunci cand stii sa o valorifici.

Care sunt cei mai importanti oameni care si-au pus amprenta asupra formarii tale sportive?

La varsta mea de 12 ani cei doi oameni importanti care m-au format ca sportiv sunt domnul antrenor Mircea Purcaru, cu care am intrat in al 6-lea an de lucru si sa fie multi si de acum inainte, domnul psiholog Andreas Hniatiuc, care de mai bine de un an mi-a deschis mintea, pentru a face performanta in sport.

Daca nu ai fi fost sportiv de performanta, ce alt drum ti-ar fi placut sa urmezi in viata?

Poate va amuza, dar dupa ce voi ajunge un mare campion si ma voi retrage din sport, mi-as dori sa devin psiholog sportiv, este o profesie care pe mine m-a ajutat si imi va oferi posibilitatea sa ajut si eu pe mai departe.

Ce rol are pregatirea mentala in obtinerea performantelor sportive? Cum te-a ajutat pregatirea mentala in cresterea performantelor?

Dupa parerea mea, fara pregatire mentala nu poti deveni campion. Spunea odata domnul antrenor ca un sportiv are nevoie de 2 antrenori: unul pentru muschi si unul pentru minte. Prin pregatirea mentala am redus vizibil emotiile, care imi daunau la concursuri si nu ma puteam bucura de rezultatele muncii mele.

Care a fost cel mai important moment din cariera ta?

Am avut multe concursuri bune, dar pentru mine cel mai important a fost concursul de la Budapesta, din decembrie 2015. A fost pentru prima data cand am inotat intr-un sistem cu calificari si finale in aceeasi zi, am castigat atunci sapte medalii ( 1 aur, 5 argint si 1 bronz) si cel mai mandru am fost pentru aurul de la 100m liber. Este un sentiment extraordinar sa fii intr-o tara straina, cu tricolorul pe umeri si cu medalia de aur la gat.

Cum te motivezi inaintea si in timpul competitiilor?

Fiecare competitie este importanta. Ma motivez gandindu-ma la probele pe care le am de inotat, le vizualizez si imi spun de fiecare data ca voi fi cel mai bun.

Daca ar trebui sa te caracterizezi in 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Ambitios, serios, perseverent.

Pune-ti o dorinta si spune-ne-o!

Vreau sa fiu cel mai bun in tot ceea ce fac!

 

1 Comment

  1. prof. Mircea Olaru spune:

    Ma bucur ca ai inceput inotul la bazinul Titulescu (este bazinul care l-am modernizat eu + cei de la TLHS(ing.Dan Giucaneanu, tatal lui Matei…). Imi place ca ai aceastaa deviza – a fi mereu primul, in tot ce faci, este ‘bomboana de pe tor’ care ii trebuie fiecaruia…., salutari tizului meu dl. antr. Mircea Purcaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

55 − 53 =