Campionii merg mai departe chiar si fara aplauze

Motivația, alături de alte ingrediente (curajul, autocontrolul, gestionarea eficientă a emoțiilor, încrederea în sine, concentrarea, rezistența la efort) are un rol important în psihicul unui sportiv de performanță. Contextul actual al desfășurării competițiilor sportive a privat sportivul de aplauze și încurajări, de celebrele cântece ale galeriilor, care te fac mândru și dacă ești în tribună, dar să fii pe teren!

Sportivii au fost nevoiti să se adapteze jocului fără aplauze și fani, fără încurajări și stadioane vibrând. Motivația externă este actionează asupra fiecarui sportiv. Nu degeaba dacă alergi lângă cineva alergi mai repede decât singur…spiritul de competiție se cultivă în sport și multe tehnici de antrenament se folosesc de el pentru creșterea performanței. Uneori însă, aceste tehnici nasc frustrări care atacă încrederea sportivului. Acest lucru se întamplă atunci când predomină motivația externă și nu cea internă.

Dacă singurul lucru pe care îl vreau este să demontrez  că sunt mai bun decât celălalt, și tot ce contează pentru mine e să le arăt eu altora ce bun sunt pentru ca voi câstiga,  atunci când pierd voi vedea că sunt mai slab și comparația aceasta va naște o gramadă de frustrări…care se vor reflecta în încrederea în mine și în performanțele viitoare. Acest tip de gândire bazat pe motivația externă este specific sportivului care face performanță în principal de dragul parintilor, sau pentru a-și mulțumi antrenorul și a fi apreciat de catre acesta. De multe ori am întâlnit sportivi mânați de ambiția părinților de a-și vedea copiii campioni, care pun o presiune incredibilă pe copii. Sigur ați văzut cu toții tribunele cu părinți la meciurile juniorilor. Ai impresia că ești la finala mondială…Și totuși, chiar facând performanță pentru alții, poți ajunge sus. Întrebarea este ce te faci când parintele își retrage sprijinul și sustinerea, sau dacă e vorba de antrenor, ce te faci când schimbi echipa? Ești total debusolat și nu mai știi pentru cine faci tu aceste eforturi zi de zi…Încet încet renunți pentru că nu ai un răspuns ferm la întrebarea pentru cine faci ce faci? Unde vrei să ajungi și de ce?

Sigur, ar fi o ipocrizie să spunem că nu contează aplauzele, că nu ne interesează ce zic antrenorul, părinții, echipa sau fanii. Dar nu îți pui niciodată toate ouale într-un coș. Adică da, te încarci și te bucuri de orice laudă și încurajare, acestea sunt un bonus binevenit, dar și fără ele îți faci bine treaba și mergi înainte cu forță. Pentru că forța e la tine. Ca și motivația. Pentru tine faci ce faci și singura competiție adevarară este cu tine însuți. Chiar dacă, în sport rezultatele se măsoară comparativ cu ceilalți, tu trebuie să fii în competiție DOAR cu tine. In fiecare zi sa fii mai bun ca ieri. Poți avea meciuri pierdute, dar din care să ieși multumit de jocul tău, știind că ai dat totul din tine. Performanța ta o măsori comparand-o cu cea de ieri, cu cea de săptămâna trecută și vezi dacă ai crescut. Acesta este progresul tău, iar competiția cu tine însuți este cea eficientă de monitorizat. Vezi unde ai fost,  unde ai ajuns și unde vrei să fi, pe termen scurt și pe termen lung. Nu degeaba antrenorii și sportivii isi stabilesc targeturi.

Atunci când știi exact de ce practici sportul pe care îl faci, când știi că orice sprijin pe care îl ai, dacă se retrage, tu mergi înainte, atunci vei putea trece eficient și peste o perioadă cu un antrenor cu care nu ești compatibil, sau vei continua sa performezi chiar dacă parinții își retrag sprijinul, sau vei putea să joci fără spectatorii cu care erai atât de obișnuit… Se numește independență sau autonomie functionala și este calitatea atât de necesară oricărui sportiv, mai ales atunci cand se face saltul de la juniori la seniori.

Motivația extrinsecă se bazează pe  teama de pedeapsă și dorința de a obține o recompensă. Este focalizată pe recompense, pe laude, calificative, faimă, beneficii, nu pe bucuria jocului, iar lipsa firească a lor duce la o imensă frustrare, greu de gestionat eficient la acest nivel.

Motivația intrinsecă se focalizează pe bucuria de a juca cu pasiune, de a crește frumos, cu scop și determinare, de a constui cu bucurie și bună dispoziție progresul prin curiozitate și  autoexprimare liberă a calitațiilor personale. Autonomia și sentimentul de împlinire, autosatisfacția și mândria sunt premiile binemeritate ale motivației interne.

Aminteste-ti, motivația este ca o forta, ce stă ascunsă  în tine!

Anca Henzulea – Psiholog Sportiv ; Profesor consilier școlar

Contact: 0743049040