Toti ochii sunt atintiti asupra ta. Valuri reci iti strabat intreg corpul. Palmele iti sunt transpirate. Pulsul a luat-o razna, dar incerci sa tii totul sub control. Vei reusi sa executi perfect si in delirul publicului sa simti ca esti cu adevarat glorios. Si…si…ratezi. Colaps. Degringolada. Ai vrea sa fugi din tine insuti. Vrei sa ingenunchezi, dar trebuie sa ramai in picioare. Nimeni nu pune pauza ca tu sa jelesti. Jocul continua. Adversarul  speculeaza momentul tau de slabiciune si parca musca din tine.  Ultimul strop de energie iti este blocat de avantul lui flamand de victorie. Mintea se incetoseaza. Blocajul este inevitabil. Pare ca ai intrat intr-un tunel in care vidul te conduce catre singura iesire posibila in acest moment – ESECUL.

Ce s-a intamplat? Unde am gresit? Cum depasesc blocajul?

Daca se repeta?

Nu sunt bun de nimic!

Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile cu care se confrunta un performer in momentul in care pierde. Esecul in joc da primele semnale la nivel mental (ineficienta in a gestiona gandurile negative, dificultati de atentie, focus deficitar, etc ), care suprapuse peste un antrenament emotional absent, duc la reactiile corporale de rigiditate, tremur, inevitabil aparand astfel greseala si executia ratata. Ignorarea reactiilor psihologice doar sub pretextul ca ,, sportivul stie ce are de facut „, duce la sabotarea pregatirii fizice si la imposibilitatea utilizarii resurselor si abilitatilor corespunzatoare. Sub presiunea vitezei de reactie si a timpului, sportivul nu poate gestiona starile emotionale pe care le intampina, decat daca acestea au fost anterior abordate prin tehnici de antrenament mental. Este imposibil sa dai piept cu ceva ce nu cunosti si nu poti controla,  simultan cu momentul in care toata energia si concentrarea trebuie sa vizeze executia. Erorile de executie provin tocmai din faptul ca planurile interfereaza, iar subiectul este coplesit de reactii pe care nu le poate controla simultan. Unul dintre motivele din cauza carora sportivul nu face fata varfurilor de tensiune si presiune asupra sa este ca nu a fost familiarizat suficient cu acestea.  In mentalitatea unor sportivi exista idea ca in antrenament trebuie sa economiseasca energie pentru a putea da totul in competitie. Unul dintre indemnurile care ne raman de la remarcabilul Muhammad Ali  sugereaza tocmai faptul ca trebuie sa sangerezi in antrenament pentru a nu te rani in competitie. Cum ar fi daca, in timpul pregatirii, un halterofil ar ridica o greutate mai mica decat cea pe care o are de ridicat in competitie? Cum ar fi daca o balerina nu s-ar ridica pe varfuri pentru a nu-si rani degetele inainte de spectacolul in fata publicului? 

Pentru a cunoaste si integra un moment cu potential mare de excitabilitate si anxietate este obligatoriu sa il experimentam de cat mai multe ori. Foarte multi dintre noi, evident si dintre sportivi, recunosc importanta gandirii pozitive si a evitarii celei negative in diminuarea anxietatii. Insa nu este suficient sa stii ce sa eviti sau ce este bine sa faci, ci invatarea unei metode despre CUM poti face reprezinta diferenta dintre bunicel si remarcabil. Energia, pregatirea, asteptarile, ipotezele si concluziile trebuie sa aiba radacini in acelasi punct de forta dat de echilibrul si confortul psihologic.

Invatarea comportamentala, cultivarea reactiei sanatoase provine din expunerea la stimul, nu din evitarea acestuia. Daca antrenamentul nu este o continua competitie si o expunere reala la varfuri de tensiune, atunci a performa cand conteaza devine o deviza goala si lipsita de sens.

Cand este deci momentul de maxima presiune in sport ? TOT TIMPUL!

Psiholog sportiv Irina Anda Babău