Ce inseamna o masa echilibrata in cazul copiilor?
26 septembrie 2020
Temperamentul copilului
3 ianuarie 2021

Psihanaliza si antrenamentul total

Profesorul Mihai Epuran definea psihologia sportului, în cartea sa ca fiind „o ramură a psihologiei, dezvoltată în ultimele decenii ca urmare a sportului de performanță și care cercetează caracteristicile personalității sportivilor, fundamentele psihologice ale învățării motrice, ale pregătirii generale pentru concurs, asistența psihologică, orientarea și selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia diferiților sportivi și bineînțeles psihologia antrenamentului și a competiției”(Psihologia sportului de performanță, 2001). Pe lângă aceasta definiție, el mai oferă o serie de alte 18 definiții ale psihologiei sportului, dar niciuna dintre ele nu aduce în discuție dimensiunea inconștientă a omului care face sport.

Psihologia inconștientului sau psihanaliza poate completa această zonă rămasă neexplorată și, implicit, neînțeleasă a sportivului, ajutându-l în primul rând să fie mai bine. Dacă rolurile principale ale psihologiei sportului sunt de cercetare, învățare și de practică, psihanaliza poate ajuta la completarea acestora cu ceea ce scapă privirii conștiente a sportivului, a antrenorului și chiar a psihologului sportiv.

Unii psihologi sportivi ar putea spune că psihanaliza nu are nici o legătură cu sportul, că nu se potrivește și că sportivul nu are timp să se întindă pe divanul psihanalistului pentru a se înțelege, pentru că viața sportivului se desfășoară în cea mai mare parte în sală sau pe terenul de antrenament. Și sunt de acord cu ei cu privire la faptul ca sportivul nu are timp să se întindă pe divan, dar și psihanaliza nu se rezumă și nu a rămas la cadrul clasic și niciodată nu a reprezentat doar un divan ci o gândire specifică în care starea de relaxare se obține prin concentrarea pe tumultul vieții interioare ci nu pe cea exterioară din teren.

Dar oare partea de cercetare nu se aplică și atunci când sportivul este curios în legătură cu motivul pentru care înainte de concurs are senzația că nu este pregătit sau că, cu toate că s-a antrenat, a mâncat, a dormit și s-a îmbrăcat ca cel mai mare campion al ramurii sale sportive, ba chiar i-a furat și ticurile campionului, nu simte sau nu crede că poate să performeze la maximul formei pe care acesta a obținut-o prin antrenament? Oare dacă înțelege cauza pentru care face aceleași greșeli în mod repetat nu îndeplinește rolul de învățare a psihologiei sportului și, astfel, poate să-și îmbogățească practica?

Prin „maximizarea capacității fizice și psihice a sportivului (si a echipei în sporturile colective), antrenamentul este privit ca un demers pluridisciplinar și chiar interdisciplinar, realizat de către o echipă de specialiști”, Epuran pregătește completarea antrenamentului prin explorarea zonelor inconștiente cu ajutorul psihanalizei și a principiilor ei.

Sport si psihanaliză

Deși în definiția și în conținutul conceptului de antrenament total, care din spusele sale a apărut în deceniul al VII-lea, profesorul aduce în discuție dezvoltarea completă a individului și a echipei și subliniază clar faptul că „maximizarea performanței nu se poate obține fără maximizarea personalității sportivului”, nu alocă foarte mult spațiu în cartea sa antrenamentului psihologic al sportivului (aproximativ doua pagini) cum alege să ofere un întreg capitol (aproximativ optsprezece pagini) conștientizării ca principiu al antrenamentului, ceea ce ne face să ne gândim dacă nu cumva marele psiholog Epuran a înțeles rolul și importanța inconștientului, citindu-l pe Freud. Și mai mult decât atât, nu ar fi adus în discuție conceptul de antrenament invizibil care este definit ca fiind „un ansamblu de comportamente care au la baza atitudini, convingeri, deprinderi și obișnuințe [de cele mai multe ori inconștiente-spun eu] de respectare a tuturor regulilor de igienă fizică, psihică și socială care să asigure nu numai calitatea vieții sportive dar și profilaxia ei” dacă nu ar fi înțeles scrierile acestuia. Părintele psihanalizei, Sigmund Freud, spunea că regulile logice, indispensabile gândirii conștiente nu se aplică proceselor psihice inconștiente. Psihanaliza obține efecte de stingere a simptomelor prin aducerea la suprafața conștiinței a stărilor refulate. Într-o traducere din limbajul psihanalizei în limbajul psihologiei sportului, profesorul Epuran vorbește despre pulsiunile pe care trebuie să ajungem să le controlăm: „regimul alimentar, de odihnă și refacere, viața sexuală, activitățile sociale și recreative, hobby-urile, etc, toate trebuie să fie controlate de o singură lege sau regulă: creșterea energiei psihice și păstrarea acumulărilor realizate prin pregătire.  În 1920, Freud considera: „Eul constituie o parte a Se-ului  și că el caută să extindă „influența lumii exterioare asupra Se-ului și a intențiilor acestuia, să înlocuiască principiul plăcerii, care acționează nestânjenit la nivelul Se-ului, cu principiul realității. Percepția joacă pentru Eu același rol care revine pulsiunii la nivelul Se-ului.  Eul reprezintă ceea ce putem numi rațiune și înțelepciune, spre deosebire de Se, care este dominat de către pasiuni.[..] Importanța funcțională a Eului constă în aceea ca lui îi revine în mod normal controlul asupra acceselor la motilitate. În raporturile  sale cu Se-ul, el(Eul) este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria lui intenție.” Altfel spus, ceea ce spunea Freud cu privire la păstrarea pulsiunilor în limitele pe care Eul le poate controla, în special pe cere care țin de plăcere, reprezintă modul în care ne putem păstra un nivel optim de energie și un echilibru la nivelul aparatului psihic.

Dacă în viața de zi cu zi putem evita confruntarea cu fricile inconștiente amânând confruntarea cu realitatea și rămânând în zona calda în care ne guvernează principiul plăcerii, în competiție ca și în dialogul cu noi înșine, alegem sa confruntăm aceste frici prin explorarea lor, astfel printr-o nouă înțelegere care ne aduce și o nouă lecție ne determină sa testăm nivelul de dezvoltare la care am ajuns. Deci putem concentra aceste impulsuri inconștiente către scopuri constructive, acceptate social cum este sportul care oferă exprimarea trăirilor într-un cadru cu reguli deja cunoscute, limitate.

„Eul este înainte de toate o entitate corporală, nu doar una  situată la suprafață, ci însăși proiecția unei suprafețe” spunea Freud (1920). Psihanaliza  s-a dezvoltat și ea și au apărut noi exploratori ai vieții inconștiente precum Kohut, Adler, Klein, Winnicott, Ogden, Bion, etc. care  au demonstrat că Procesul dezvoltării rămâne deschis. Îi sunt recunoscător profesorului Epuran pentru poarta lăsată liberă psihanalizei spre psihologia sportului atunci când a prezentat în conținutul psihologic al „antrenamentului total”  și antrenamentul invizibil.

Dacă în sport accentul se pune pe acțiune, deci pe exprimarea prin comportament activ a trăirii interioare, în psihanaliză accentul se pune pe capacitatea de transformare acelei trăiri interne în reprezentări verbale pentru a le putea astfel conștientiza ca mai apoi să le procesăm și într-un final să alegem cea mai eficientă metodă pentru propria persoană de a acționa în îndeplinirea propriilor interese și a propriei stări de bine, fie că suntem în competiție, fie că trăim banalitatea vieții cotidiene.

Nu văd de ce să nu folosim toate resursele fie ele și inconștiente de care dispunem pentru a ne maximiza propria personalitate ca mai apoi să transmitem această atitudine autentică și sportivilor?

Antrenamentul total:

  1. Antrenamentul propriu-zis, format si el la rândul său din:
    1. pregătire fizică
    2. pregătire tehnică
    3. pregătire tactică
    4. pregătire teoretică
    5. pregătire psihică
    6. pregătire artistică
    7. refacere
  2. Antrenament mental;
  3. Antrenament de psiho-reglare (formarea deprinderilor psihice);
  4. Antrenamentul invizibil.

Bibliografie:

  1. Freud Sigmund –„Opere 3. Psihologia inconștientului”. Ed. Trei, 2010.
  2. Epuran Mihai, Holdevici Irina, Tonița Florentina – „ Psihologia sportului de performanță”, Ed. Fest, 2001.

George Forțu

Psiholog sportiv, psihoterapeut psihanalitic relațional,  pasionat de oameni, de sănătate mentală și fizică

Contact: 0743107312 / george.ifortu@gmail.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

60 + = 65