Psihologia tanarului fotbalist

…de la dureri de cap la titular consacrat, de la discriminare pozitivă la meritocrație

În adolescență, în dezvoltarea sa psihosocială, sportivul își construiește identitatea și ajunge să își cunoască rolurile sale. Grupul de prieteni și echipa creează sistemul de relații determinante pentru construcția identității sale. În acest context observăm dacă își cunoaște și afirmă identitatea sa, sau o copiază pe a celor din jur. Observăm dacă este lider, dacă se impune în fața celorlalți sau dacă este condus de către aceștia. În dialogul său intern, poate la un nivel inconștient, tânărul fotbalist se întreabă permanent „cine sunt eu?” ”cum sunt?”, şi oferă perspective pentru întrebări referitoare la ”cine pot deveni?” Eşecul intrapersonal (confuzia identității sale), eșecul la nivel social dar și intra-grup, (din cadrul echipei) pot determina instalarea confuziei la nivelul rolurilor cu consecinţe pentru viaţa adultă.

După vârsta de 18 ani apare nivelul următor de dezvoltare psihosocială și anume intimitate – izolare. Relațiile determinante sunt cele intime, cu partenerul, sau cele de grup, în cadrul echipei, în jurul unor activități legate de cooperare și întrecere. Conflictul psihosocial, intimitate versus izolare se referă la preocuparea permanentă de a se simți parte integrată a echipei, de a-și aduce aportul la succesul echipei, de a construi împreună cu echipa o istorie comună și o personalitate colectivă. Evident că acest lucru poate fi făcut doar integrând calitățile psihosociale dobândite în prealabil la nivelele anterioare de dezvoltare (încredere, autonomie, inițiativă, dedicare și cunoașterea rolului său în cadrul echipei). Neatingerea obiectivului psihosocial legat de acest nivel de dezvoltare înseamnă izolare, absența fotbalistului de la construcția sănătoasă a personalității echipei. El resimte acest lucru prin lipsa încrederii, rușine, îndoială, inferioritate și confuzia rolului său.

Discuția aceasta este foarte importantă pentru a înțelege, pe de-o parte, rolul fotbalistului tânăr atunci când primește responsabilități de joc și, pe de altă parte, de ce anumiți fotbaliști din România nu reușesc să își facă cu succes cariere în străinătate.

În primul rând, după ce am observat mai mulți tineri fotbaliști din țară, pot observa o construcție greșită a identității acestora. Absența psihologului sportiv din pregătirea lor și acoperirea acestui rol de către antrenor, nu reușește să acopere ”golurile” psihosociale, iar antrenorii din țară sunt forțați de noua dispoziție FRF să joace cu acești jucători încă nepregătiți. Din experiența mea, există diferențe destul de mici între un jucător U21 și unul consacrat deja. Dar aceste diferențe se regăsesc la nivel psihosocial, legat de încredere, autonomie, inițiativă, cunoașterea clară a sarcinilor de joc și punerea acestora în practică în situații de presiune. Dispoziția FRF o consider ca fiind extrem de utilă deoarece determină antrenorul să găsească soluții în cadrul echipei prin care acești tineri să fie aduși la un nivel competițional. Îi felicit pe acei antrenori care au reușit să debuteze de la vârste fragede tinerii fotbaliști și care le-a transmis prin aceasta jucătorilor că au încredere în ei și că sunt pe un drum bun. De exemplu, Claudiu Keșeru a debutat în liga întâi la 16 ani înainte de transferul său la Nantes, iar primul gol în ligă a fost împotriva lui Poli Timișoara în meciul pierdut de FC Bihor la Timișoara cu 2-1. Aceste performanțe constituie pași importanți în construcția ulterioară a încrederii dar mai ales a identității sportivilor. Un alt tânăr fotbalist, de data aceasta debuta în Serie A îmi mărturisea că ”unul dintre cele mai frumoase momente din fotbal au fost când am debutat pe Giuseppe Meazza, cred că nu există mai mare bucurie când vezi că munca ta e apreciată de un antrenor ca Mancini. Mă bucur că am șansa să evoluez în Serie B ca să cresc, să mă maturizez, acest campionat este la un nivel important și ajută mult la creșterea mea.” (George Pușcaș)

Acești tineri fotbaliști văd regula jucătorului U21 făcând parte din echipa trimisă pe teren, ca fiind o soluție deosebit de bună. Rezultatele se vor vedea într-un viitor nu prea îndepărtat. Am apreciat deosebit de mult viziunea lui Erik Lincar și Zeno Bundea, care atunci când au fost cooptați ca antrenor și director tehnic în cadrul echipei de Liga 2, Luceafărul Oradea m-au cooptat în staff-ul echipei pentru a ajuta tinerii jucători U21 pe care avea să-i folosească meci de meci. Rezultatele au fost mulțumitoare, iar din câteva ședințe cu acești tineri jucători deosebit de talentați, am reușit să ofer antrenorilor nu ”dureri de cap” ci soluții deosebit de bune pentru o echipă tânără și ambițioasă.

În ceea ce privește formarea unei experiențe de durată în fotbalul din Occident, acest lucru nu poate fi realizat fără a lucra sistematic la formarea încrederii, a autonomiei și inițiativei jucătorilor din România. Lumea occidentală are o cultură individualistă, aceasta presupune că fiecare este pe cont propriu, ești lăsat să descoperi ce ai de făcut, iar ca jucător, ești responsabil de pregătirea și succesul personal și a echipei. Am întâlnit în acest sens și am bucuria de a colabora cu oameni deosebit de dedicați și pricepuți din fenomenul fotbalistic occidental care au înțeles necesitatea pregătirii mentale a tinerilor jucători pentru a fi pregătiți să facă pasul spre campionatele străine.

Când înțelegem complexitatea fotbalului din ziua de azi, când diferențele nu se mai fac în fotbal la nivel fizic, tehnic și tactic, ci mai ales la nivel mental, ca psihologi sportivi, antrenori și manageri de fotbal, nu putem decât să ne luptăm să găsim cele mai bune soluții prin care să contribuim la maturizarea personalității jucătorilor și să îi aducem la un nivel optim de tărie psihică. Soluția sistemică oferită de către FRF este demnă de apreciat; la nivel de club sportiv, Viitorul Constanța și Dinamo București au luat-o înaintea celorlalți, iar soluția individuală este acea a cooptării în cadrul echipelor de fotbal de psihologi sportivi care să lucreze la mentalul competitiv al tinerilor jucători și nu numai. Când Pușcaș evolua pentru Bari, în sezonul trecut, ședințele de pregătire mentală erau cel mai frecventate de către jucătorii consacrați ai echipei, acei titulari cu ani grei în Serie A, care au înțeles încă de atunci importanța investiției în pregătirea mentală a jucătorilor. Din acest punct de vedere, sunt foarte optimist că și în România, în maxim doi ani, psihologul sportiv va fi o obișnuință în rândul jucătorilor și cluburilor de fotbal iar tinerii jucători azi debutanți în ligile românești nu vor fi doar discriminați pozitiv ci vor ocupa merituos poziții de titulari în cadrul echipei.

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu