In cautarea viitorilor campioni – Editia 2017
10 septembrie 2017
Simona si restul lumii
7 octombrie 2017

Parintele, sabotor al carierei sportive a copilului

In analiza rezultatelor sportului romanesc, am abordat problema lipsei de competenta a unora dintre antrenori, a conducatorilor si lipsa de moralitate a acestora din urma, care au gasit, in sportul de performanta, locul ideal al satisfacerii propriilor interese. Dincolo de toate acestea, o problema reala a sportului romanesc, la nivel juvenil, o reprezinta lipsa de educatie a parintilor, viziunea eronata a acestora asupra carierei propriului copil, toate acestea fiind consecinta propriilor frustrari. Acestia nu au reusit sa urmeze drumul pe care si l-ar fi dorit in viata, unii dintre ei avand lipsuri materiale majore, considera ca pot deveni “cineva” prin propriul copil, ca se pot realiza, din punct de vedere material, au asteptari nerealiste si fac orice pentru a-si atinge scopul.  In astfel de situatii, mai devreme sau mai tarziu, copilul ai carui parinti intervin in favoarea lui, prin mijloace extra-sportive, va abandona cariera sportiva. Sportul de performanta este pentru cei pasionati, ambitiosi, curajosi. Toate aceste calitati se obtin doar prin munca si seriozitate si nu prin interventii subiective, prin presiuni si strategii menite sa favorizeze drumul unor copii, in detrimentul altora. Atitudinea partinitoare si manipulatoare  este rezultatul multor tipologii comportamentale, in care il putem incadra pe parintele sabotor.

Parintele critic

Este parintele vesnic  nemultumit si se manifesta, indeosebi, la varsta la care copilul ar trebui doar sa se bucure de practicarea sportului. Este mereu prezent la competitiile la care participa copilul, sta mereu incruntat, discuta critic cu ceilalti parinti si face predictii negative. Parintele critic, daca reuseste sa isi reprime instinctele in public, isi revarsa frustrarile asupra copilului in drumul spre casa. Drumul de la locul competitiei pana acasa devine un calvar, pentru cel mic. Acuze si insinuari de genul “Cand ai de gand sa joci si tu ceva?” “Iar am venit degeaba la meci” sau “Daca stiam ca joci in halul asta, mai bine stateam acasa” il afecteaza, de multe ori iremediabil, pe cel mic. Copiii, in general, cel putin pana la varsta de 8-10 ani au tendinta de a face orice pentru a-si multumi parintii. In aceasta situatie, avand parte doar de   reprosuri si jigniri, copilul isi va cauta refugiul in alte activitati si usor, usor se va indeparta de sport, considerand presiunea la care este supus si eforturile depuse ca fiind inutile. Copilul nu se mai regaseste in mediul de antrenament si competitie, isi va pierde interesul si va cauta un alt mediu, securizat, din punct de vedere afectiv, in care sa simta ca isi poate multumi parintii, prin tot ceea ce face.

Parintele expert

Pe acesta il veti recunoaste foarte simplu: este mereu prezent la competitiile copilului, dandu-si cu parerea despre ce trebuie sau nu trebuie facut, va face alianta cu ceilalti parinti, impotriva antrenorilor, care, in viziunea lui, nu stiu nimic, va protesta vehement la deciziile arbitrilor, va avea mereu o parere, despre orice. El este parintele care zaboveste in fata salii sau a locului de desfasurare a competitiei, intrand in vorba uneori subtil, alteori agresiv, cu ceilalti parinti: “Nu jucam nimic, ca de obicei” de parca si el ar fi parte din echipa, “Asa schimbari faceam si eu” ca si cum i-ar fi cerut cineva parerea, “Arbitrii astia n-au nicio treaba”, “La cum jucam sigur nu mai castigam cu nimeni” si multe alte observatii personale, fara suport profesional.
Un astfel de parinte isi va asuma si rolul de manager, atunci cand va negocia un contract, in numele copilului, chiar daca acesta, in unele cazuri, este major si o poate face singur. Va pretinde ca se pricepe si la aspecte de ordin juridic, fara a intelege o iota. Acesta nu va consulta un specialist si il va determina pe tanarul sportiv sa semneze un contract, care in final se va dovedi a-i fi nefavorabil ( tinand cont de faptul ca tot mai multi conducatori speculeaza aspectele de ordin juridic in defavoarea sportivului).
Tot parintele expert schimba antrenorul, atunci cand tanarul urmeaza o cariera intr-un sport individual, il muta de la un club la altul, ii impune obiective, de cele mai multe ori, nerealiste, ii face programul de antrenament si ajunge sa acapareze complet viata sportivului. El este parintele pasional, care neglijeaza toate celelalte aspecte ale vietii personale, “pentru binele copilului”, se agita in permanenta, instiga, iar in final va fugi de orice urma de raspundere pentru esecul copilului. Este cel care argumenteaza esecul, prin pareri subiective, vede numai amenintari si conflicte.
Sportivul dirijat de un astfel de parinte are toate sansele sa esueze intrucat sportul de performanta presupune adoptarea unor comportamente specifice competitiei precum spiritul combativ, capacitatea de adaptare la situatii neprevazute, mobilizarea in situatii critice si nevoia de autodepasire, calitati pe care sportivul respectiv nu si le va insusi, atata vreme cat va sta mereu in umbra parintelui acaparator.

Parintele influent

Parintele influent, in general, ocupa o pozitie sociala buna, este un factor de decizie sau este conectat cu alti factori de decizie. In cazul acestuia, chiar daca nu ii impune nimic, in mod direct, antrenorului, poate influenta favorabil, cariera copilului. Antrenorii, tematori, ezitanti si fara o pregatire profesionala adecvata, ii vor facilita copilului anumite beneficii, de teama de a nu fi constransi sau inlaturati de catre parintele influent, ca cine stie, “nu e bine sa te pui cu cine nu trebuie”. Altii, mirosind oportunitatile venite dinspre parintele influent, incearca sa obtina anumite beneficii personale, in schimbul unor favoruri oferite copilului. Acesta ii vinde iluzii parintelui influent, spunandu-i ca cel mic “ e bun, dar mai trebuie lucrat”, in speranta unor beneficii ulterioare. Parintele influent decide de la distanta. Acesta nu “coboara” la nivelul antrenorului ci doar ii “transmite mesaje”, menite sa influenteze cariera copilului. Acesta din urma, va considera ca performanta in sport se poate obtine alegand un drum facil, iar atunci cand umbra parintelui influent va disparea, va deveni confuz si dezorganizat si in cele din urma va abandona sportul.

Parintele ignorant

Acesta lipseste cu desavarsire din viata sportiva a copilului, considera sportul o pierdere de vreme, o alternativa a copilului de a se eschiva de responsabilitatile scolare. Acesta nu scapa nicio ocazie sa ii atraga atentia copilului asupra irosirii timpului pe la antrenamente si pe la competitii. “Ce ai facut azi la meci? Ai pierdut? Pune mana pe carte, ca o sa mori de foame, cu sportul asta” sau “ Daca nici anul asta nu vii acasa cu o medalie, te lasi de sport”. Descurajat, in mod sistematic, de ignoranta parintelui, neavand suportul afectiv si motivational al acestuia, copilul isi va pierde increderea si interesul pentru sportul practicat, urmand ca, in jurul varstei de 14-17 ani, atunci cand factorii motivationali devin decisivi in cariera tanarului sportiv, sa renunte la tot. Parintele ignorant este cel care proiecteaza asupra copilului propriile frustrari, acesta nereusind sa faca ce si-a dorit in viata, alegand drumul sugerat de altii si considera ca, orice alegere ar face copilul, este una gresita.

Parintele spagar

Parintele spagar va considera ca “micile atentii” vor face mai usor drumul copilului spre varful ierarhiei. Acesta crede ca odrasla este oricum un sportiv valoros si ca nu este nimic gresit in conduita lui de a interveni pe langa factorii de decizie, in favoarea propriului copil. Exercitiul spagii incepe de la varste foarte fragede si nu inseamna doar bani, ci si bunuri, servicii sau inlesnirea unor beneficii oferite antrenorilor. “Dom’ profesor, va rog, din partea mea, o mica atentie” este modul in care parintele spagar isi incepe influenta asupra carierei copilului. Dincolo de aspectul moral al practicilor in cauza, efectele asupra celor direct implicati sunt devastatoare, antrenorul isi pierde libertatea  de a lua decizii si se subjuga parintelui, iar copilul, in lipsa unui efort substantial pentru statut, va deveni superficial, indolent, arogant si va considera ca totul i se cuvine. Ulterior, cand se va lovi de adevaratele provocari ale vietii sportive, acolo unde parintele nu mai poate interveni, va considera ca este prea greu, ca este neindreptatit, va avea dificultati de adaptare si intr-un final va renunta la cariera sportiva. Si in felul acesta se pierd si anii dedicati sportului, si banii parintelui risipitor, dar si mai grav, si sansele ca alti copii, talentati si muncitori sa reuseasca, in locul celui sustinut pe nedrept. Parintele spagar “face casa buna” cu antrenorul spagar, alta specie propasita prin sportul romanesc, alaturi de care saboteaza perspectivele de redresare ale sportului la nivel national.

Stimati parinti, fie ca va regasiti in descrierea de mai sus, fie ca nu, va invit sa lasati copiii sa faca sport, prin propriile puteri, sa stati departe de practicile care distrug sportul, din temelii si nu proiectati asupra copilului propriile neimpliniri! Educati-l frumos, invatati-l sa fie curajos si pasionat de ceea ce face si sigur va reusi. Daca nu va avea suficient talent pentru a performa in sport, macar ii asigurati un viitor frumos, in viata, oricare ar fi drumul pe care si l-ar alege.

 

Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc

 

34 Comments

  1. Va felicit pt asemenea articole!!!

  2. Narcis Raducan spune:

    Felicitari!

  3. Flaviu spune:

    Sa inteleg din articolul asta ca orice ai face nu e bine nici cum.Daca te implici de ce te implici daca nu te implici de ce nu te-ai implicat daca incerci sa il faci sa fie bine hopa esti parinte expert deja.Ce mama zmeului sa inteleg din articolul asta?Fiind vorba chiar si de copii daca unul joaca prost trebuie laudata prostia sa il incurajezi cu ea?Normal ca trebuie sa ai explici ce nu a fost bine si cum ar trebui sa fie ca pe viitor sa fie mai bine.La un fumator sau dependent de narcotice ce faci il incurajezi in continuare?

  4. Eu spune:

    Realitatea din sportul romanesc…..

  5. Ardeleanu gabriela spune:

    Foarte adevărat, nu numai in sport se întâmpla ca , părinții sa contribuie negativ in ceea ce privește viitorul, cariera, alegerea copilului adult in devenire de foarte multe ori ia alta întorsătura datorită presiunii părinților de a profeesa ce cred ei ca este bine , nu ceea ce tanarul(a) ar visa sa practice pe viitor! Așa ca: părinți ,gândiți lucid înainte de a strica viața copiilor voștri!

  6. Daniel Costina spune:

    Nu este pe deplin adevarat, problema este tot la profesori si antrenori, care nu le pot induce copiilor ambitia, devotamentul si calitatile necesare. Ganditi-va numai ce sportivi ar iesi din copii de romi ori defavorizati de soarta, fara parinti ambitiosi, daca ar exista cluburi care sa-i scoata din saracie, sa le ofere casa, masa, imbracaminte, sala, antrenamente, etc. Asa degeaba merge 2 ore la antrenament pe zi daca se intoarce in mediul toxic din familie, odata si odata va renunta.

  7. Dinculeasa Laura spune:

    Nu am cuvinte sa va multumesc pentru acest articol. Din nefericire, m-am regasit in doua din cele doua ipostaze. Parinte critic care trece spre ignorant. Aveti perfecta dreptate. Nu ii ajut dacă continui asa. Felicitari!

  8. Radu spune:

    Ați omis o categorie,parintii cărora le place sportul si ar duce copilul la un sport dar nu au posibilități financiare,pentru că acum așa se face sport!

    • Nella spune:

      Iar gandirea mega analitica a celor din organizatiile sportive duc la tot felul de gaselnite doar pentru a stoarce baniii din buzunarele parintilor !!! Din pacate in tarisoara noastra, daca o organizatie sportiva nu reprezinta fotbalul, aceasta exista doar prin prizma buzunarului parintelui aceluia isteric si cu lipsuri majore asa cum l-au caracterizat aceste tentative jurnalistice de doi bani !!!

  9. Laurentiu spune:

    Aceste concluzii sunt observatii empirice sau au la baza un studiu stiintific, daca da puteti sa ne indicati sursa sa descoperim ce esantioane s-au folosit, nivelul studiilor parintilor, ce sport practica copii acestora, etc? Eu chiar sunt interesat sa aprofundez problema.

  10. Abel 2 spune:

    La dezinteresul existent azi in România pentru sport daca nu ar fi părinții buni sau rai 60% din copii nu ar face sport ,autoritățile ,scoala si antrenorii in majoritate nu au nici o activitate pentru atragerea copiilor in sport ! Tema tratată in articol este pur scolastica ,nu are nici o legătura cu ce se întâmpla azi in sport

  11. Doar un Altul spune:

    Dupa ce am citit acest articol, tin sa va prezint si „antrenorul”, daca vreti sa spunem asa.
    Practic sport de 15 ani, si predau disciplina practicata de mai bine de 7 ani. Ca sa intelegeti ca problema in sportul romanesc nu sunt doar banii, parinti si lipsa educatiei, vreau sa va prezint si „antrenorii celebri”.
    Ca antrenor sportiv, indiferent de disciplina predata, multi se orienteaza catre „perfomanta”. Din X numar de copii, Y procent din ei au luat z numar de medalii. Vorbiti de rezultate si procente ca si cum cursanii ar fi vite la taiere, niste numere si nume pe o foaie, in functie de care va calculati veniturile. Acesti „instructori” au uitat ca lucreaza in special cu copii, vieti la inceput de drum, complet neformate si influentabile.
    Copilul vine sa faca sport, adica sa SE JOACE. Usor, il integrati in grup, si pustiul simnte ca apartine unui nou grup, unei noi familii. Usor usor, il pregatiti, si incep competitiile. Azi una, maine alte, usor usor, si incep medaliile. Aici totul se duce de rapa. Oferiti medalii si premii copilului, Il incurajati sa epateze cu ele, la scoala, in familie, printre prieteni, si asa medaliile si premiile devin scopul principal al efectuarii activitatilor sportive. Parinti pe de alta parte, sunt la fel. A-ti promis ca si antrenori ca fiul\fica mea va fi medaliata sportiva.
    In concluzie, dupa primele 6 luni toti se uita la copil cu asteptari de medalii. Cum a venit prima, cum purtam copilul cu talanga de aur la gat, sa il vada scoala, sa il vada prietenii, etc. Copilul meu e campion.
    V-ati abatut cu totul de la ce inseamna sport, placearea pentru miscare si cunostintele fundamentale de anatomie, biologie, fizica si dinamica miscarii,la fel ca si multe alte elemente ascunse care fac sportul, o activitate unica.
    Personal am ales sa parasesc Romania, si sa ma stabilesc la Londra. Aici, imi predau disciplina in timpul liber, iar curasantii vin la ore, din simpla placere de a face miscare, de a invata ceva nou, si de a petrece timpul in compania unui alt grup de amici/prieteni. Sportul pentru noi inseamna cunoastere. Cunoasterea de sine, si intelegerea lumii in care traim. Aici invatam fizica, statica dinamica, anatomie si chiar psihologie, acolo unde este cazul. Cursantii vin la ore, fara presiunea concursului. „Merg sa ma simnt bine”, asta este motivarea lor. Medalii, concursuri si alte competii, nu sunt de interes.
    Am auzit voci, ca cei care practica in felul asta, fac „sport degeaba”. NU este degeaba. Faptul ca refuzam sa participam la competitii si facem sportul PENTRU NOI, este o atitudine putin egoista, dar functionala. Noi intelegem ca nu fiecare individ este facut pentru perfomanta sportiva, dar asta nu impiedica pe nimeni sa faca miscare si sa ramana sanatosi. Sportul este o arta, si fiecare club trebuie sa inteleaga asta. Nu suntem uzine de producere a copiilor cu talangi la cat, nu fabrica de campioni. Vreti uzine de productie a campionilor? Existe baze sportive specializate, dedicate SPECIAL PERFORMANTEI.
    Va rog insistent, sa intelegeti, atat partinti cat si copii, SPORTUL ESTE UN MOD DE VIATA, nu ceva de moment. Nu ne ascundem dupa medalii, ca sa nu invatam la scoala, si nu mergem la sport, ca sa fim mai cu mot decat altii. Aceasta activitate nu este o moda, este un mod de viata.
    Cand acel copil va invata ca este bine ca in fiecare dimineata sa faca 5-10 minute de gimnastica simpla, veti vedea ceea ce inseamna cu adevarat disciplina sportiva.
    „Disciplina” nu este un cuvant pompos, pus adeseori lanaga cuvantul sport. NU. Acel cursant , sub indrumearea corespunzatoare, isi va transforma viata, si va intelege cum cateva miscari de intindere si compresie musculara, il pot face sa se simnta ravigorat si plin de energie.
    Acesta este sprtul. O arta, o stiinta.
    Predati si invatati sportul ca ceea ce este, o arta.
    Va rog sa va opriti din a mai „produce campioni”, doar ca sa justificati prezenta copilului la cursuri si sa luati banii parintilor. Nu uitati ca majoritatea lucrati cu COPII. Amprenta voastra asupra vietii lor este deosebit de importanta.
    Va rog, predati SPORT, nu „cum sa iei medalie in 3 ani”

  12. bubu spune:

    Atata timp cat federatia nu contribuie in nici un fel la pregatirea copiilor decat dolicitand banuti , bineinteles ca nu de la copii….. ci spre surpriza tuturor DE LA PARINTI pentru inscriere la care se adauga cheltuielile cu deplasarea,cazarea,etc probabil acei parinti au tot dreptul sa fie dupa cum i-ati descris, dar nici un parinte nu cred ca va accepta vreodata ca cineva la o competitie sportiva sa-si bata joc de copilul lui

  13. Calin spune:

    Va propun sa scrieti si varianta pozitiva a acestui articol, adica tipologii bune de parinti, astfel incat sa vedem si „Asa da”, nu doar „Asa nu”.

    • Călin 1 spune:

      Pentru acei 10-20% care se încadrează la ”așa da”, nu știu dacă e ”rentabil” să scrii un articol, oricum se știu prin eliminare. Cred că este suficient să ai grijă, ca părinte, să nu te încadrezi în vre-un tip de sus, iar copilul, îndrumat corect de antrenor, se va dezvolta armonios din toate pct. de vedere.
      Foarte bun articolul, dar și comment-ul lui ”Doar un altul”. Bravo.

  14. mihaela spune:

    da ce spun ma calific cumva in parintele critic de ce ?? pentru ca am observat un talent nativ in ceea ce priveste sportul la copilul meu confirmat bineinteles si de persoane avizate, altfel nu mi-as bate capul. Din acest motiv doresc sa faca performanta, iar sportul de performanta din cate stiu trebuie sa inceapa la varste fragede ca sa ai rezultate. Numai ca la la noi nu exista cluburi cu adevarat care sa faca munca pentru performanta, observ ca multi isi doresc doar sa-si umple buzunarele fara a face performanta, efectiv la noi nu ai unde sa pregatesti un copil cu reale aptitudini pentru performanta, si sunt extrem de dezamagita ca nu se spune nicaieri despre asa ceva. Ar trebui sa se spuna si despre diferentele de pregatire dintre ceea ce se gaseste la noi in tara si in celelate tari cum se pregatesc sportivi ( durata si tehnicile unui antrenament)

  15. Iulia Marcu spune:

    Eu sunt antrenoare la club privat de gimnastica aerobica sportiva pentru copii (propriul meu club).
    Este foarte dificil sa faci performanta in Romania.
    Eu ma lovesc cel mai mult de opiniile părinților, care nu vor prea multe antrenamente ca sunt obosiți și că nu mai invata la scoala. Deși copii au multă energie și nu simt oboseala la fel cum o simțim noi.
    Imi doresc sa fac performanta cu ei, dar societatea, părinții nu au cultura sportului, ei vad doar scoala, atât.
    Si eu am absolvit un liceu sportiv si am avut media la bac 9, 41 si am făcut sport de performanță. Deci se Poate!!!
    Ii spui părintelui ca are un copil talentat și că poate să practice sportul la un nivel înalt, dar nu vrea sa il adică la antrenamente mai mult de 3 ori pe săptămână.
    Este si mai greu să faci performanta la un club privat.
    M-am lovit si de expresia: îl duc la un club unde nu dau bani.
    O altă problemă este legata de metodele de antrenament. Consider că fiecare antrenor ar trebui să vină cu ceva nou, copii s-au schimbat, generația s-a schimbat. Ei nu mai reacționează pozitiv la metodele de antrenament de acum 30 de ani.
    Eu incerc sa implementez un concept de performanță bazat pe plăcerea copilului de a veni la antrenamente.

  16. Mircea spune:

    Așa este, fotbalul a ajuns unde este datorită părinților, despre tipologia antrenorilor și a managerilor unde pot citi articolul ei ar trebui să fie psihologi nu să distrugă viitorul copiilor

  17. Catalin spune:

    Dar de ce nu spuneti nimic despre acei arbitri părtinitori care dau note după propriile interese ? Pentru ca din păcate in ziua de azi sunt tot mai mulți arbitri care nu au ce cauta sa arbitreze .

  18. Gheo spune:

    Mi se pare foarte normal sa te implici in educatia sportiva a copilului tau.Mai ales cand interesele antrenorilor,presedintilor de club,patronilor,nu exista pentru sportiv ci pentru bani.Numai pentru bani si interesele lor personale.Din pacate acest fenomen se intampla chiar si in bazele sportive specializate in productia de campioni,Pacat.Cand un subiect despre antrenorul,selectionerul…spagar care nu da sanse unui talentat ca nu are un parinte influent.

    • Psiholog spune:

      Vom scrie curand si despre antrenorii care solicita foloase necuvenite si conditioneaza formarea sportivilor, de perspectiva unor interese personale.

  19. Poate uni din parinti cunosc destul de bine fenomenu spune:

    D-le Zeno Bundea in acest articol nu se specifica si influentele sefului de centru , care are un rol foarte important in perioada treceri de la juniori la seniori, noi parinti avem doar obligatii ? Stiti foarte bine ca fara sustinerea lui nu ajungi nici unde , lipsesti de la scoala pentru sporrtul ce-ti place sa faci , ajung o parte din copii sa nu promoveze bacalaureatul si se trezesc fara nimic la varsta majoratului. Ar trebui sa scrieti despre influentele sefilor de CENTRE DE COPII SI JUNIORI

  20. Cristi spune:

    Mai exista cel putin o categorie, cea a parintilor care duc copilul sa faca sport din placere. Puteati sa faceti o analiza si a acestei categorii

  21. Bleahu Radu spune:

    Dar de părintele muncitor de spuneți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *