Primii pasi in sportul de performanta sunt facuti de la varste extrem de fragede, acestea variind in functie de ramura sportiva practicata. De exemplu, primii pasi spre sport, in cazul celor care aleg gimnastica sau patinajul artistic, vor fi facuti in jurul varstei de 4-6 ani, in timp ce debutul unui copil pasionat de fotbal sau de tenis este undeva in jurul varstei de 8-10 ani. Varsta la care copilul incepe antrenamentele in mod organizat difera de la o ramura sportiva la alta in functie de varsta maturitatii sportive in cazul sportului respectiv. Astfel, o gimnasta poate cunoaste culmile succesului undeva in jurul varstei de 18-20 ani, ulterior ajungand sa fie considerata “batrana” pentru performanta, in timp ce un fotbalist ajunge la maturitatea sportiva in jurul varstei de 27-28 de ani.
La inceput, juniorul vede sportul ca pe o joaca. Sportul pentru cel mic reprezinta o alternativa de a-si petrece timpul liber, de a socializa cu alti copii de varsta lui, de a-si organiza si disciplina programul si nu in ultimul rand, reprezinta o modalitate sanatoasa si eficienta prin care acesta isi consuma energia. Pe masura ce avanseaza in timp, copilul identifica, in sport, un mod in care concureaza cu ceilalti, o modalitate de stimulare a orgoliului si a nevoii de a ajunge primul.
Usor, usor, copilul nu mai priveste sportul ca pe o joaca ci ca pe un joc, cu reguli stricte, cu beneficii si responsabilitati care sa il transforme dintr-un sportiv amator intr-un viitor campion. Asadar, trecerea de la joaca la joc este primul moment in care copilul devine parte integrata a sportului de performanta. Acesta este momentul care marcheaza maturizarea copilului si face trecerea de la simpla participare a acestuia in competitie de dragul si pentru placerea desfasurarii activitatii respective, la parcticarea acesteia din dorinta de a obtine succesul. Sportul devine astfel mediul perfect in care copilul isi manifesta nevoia de fi cel mai bun, intrand in competitie cu ceilalti de varsta lui, etalandu-si calitatile.
Varsta la care copilul este cel mai expus tendintei de abandon este aceea a trecerii de la nivelul de juniori la seniori. Aceasta etapa varieaza in jurul varstei de 16-19 ani, atunci cand copilul trebuie sa se adapteze unor rigori si exigente mult peste nivelul celor cu care acesta era obisnuit.
Cauzele abandonului
Indiferent de ramura sportiva practicata, sportivul se confrunta frecvent cu momente in care dorinta de abandon pune stapanire pe mintea acestuia.
Cauzele nevoii de abandon pot fi multiple si indiferent de momentul carierei in care acestea survin ele reclama o analiza lucida a situatiei in vederea activarii resurselor sportivului pentru a depasi momentul.
Indiferent de motivul pentru care copilul isi va dori sa abandoneze practicarea sportului, este important ca parintii sau persoanele apropiate sa ii fie aproape pentru a-i oferi sprijinul in vederea continuarii activitatii sportive. Sportul are un rol major in dezvoltarea emotionala si sociala a viitorului adult.
Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
Material publicat in Star Junior
1 Comment
Pe langa argumentele-concluzii mai sus enumerate,principala cauza care conduce la un eventual abandon sportiv este indusa de unii antrenori cu mari frustrari care provin din esecuri socio-profesionale care se rasfrang si se regasescin cadrul antrenamentelor,antrenori licentiati la „apelul bocancilor”.fara personalitate.care traiesc din amintirea unor meciuri si vremuri de mult apuse.Problema este ca acest comportament se rasfrange asupra unor adolescenti in devenire care au trairile lor specifice varstei,au visele lor pentru o cariera sportiva stopata de cele mai multe ori cu brutalitate si rautate nejustificata de antrenori care iau teme de antrenament dupa net sau apeleaza la un/o cunostinta.