Sportivii in perioada de pandemie Covid19 – perspective psihodinamice

Eveniment anulat: Arta formarii mentalitatii de campion – Bucuresti
2 aprilie 2020
Stresul si anxietatea de performanta la sportivi
14 aprilie 2020
Eveniment anulat: Arta formarii mentalitatii de campion – Bucuresti
2 aprilie 2020
Stresul si anxietatea de performanta la sportivi
14 aprilie 2020

Observație: acest articol poate produce reacții inconștiente cititorului în primă fază și determina procese de gândire critică pe termen lung.

Situația actuală de izolare socială a determinat o repoziționare privind prioritățile mele, alegând să utilizez timpul pentru a descrie și înlesni conștientizarea trăirilor inconștiente experimentate de fiecare dintre noi. Această situație de urgentă s-a instalat gradual și a atins punctul maxim de intensitate la nivel mondial atunci când Organizația Mondială a Sănătății a declarat că ne confruntăm cu o pandemie produsă de virusul SARS-CoV. Ca și în sport, cine s-a pregătit dinainte pentru acest meci joacă mai bine și iese câștigător! Acest turneu pandemic ne-a surprins, dar trebuie să performăm așa cum știm noi mai bine, utilizând aptitudinile, abilitățile, deprinderile și toate celelalte mecanisme de adaptare, deoarece situația nu se prezintă ca fiind una în care să simțim că deținem controlul. Putem percepe că ne aflăm într-o situație de supraviețuire în care trebuie să facem tot ce putem, tot ce ține de noi pentru a câștiga lupta cu moartea! Deodată miza meciului a fost ridicată la nivelul cel mai înalt posibil în sistemul uman de valori.

În situațiile de supraviețuire cei mai pregătiți se adaptează răspunzând conform unei strategii și nu reacționând. Dar pentru că cei mai pregătiți s-au antrenat atât de mult în scenarii de luptă cu moartea, reacțiile lor s-au transformat în răspunsuri, în proceduri inconștiente
adaptate la context. Din punct de vedere al timpului, reacția este mult mai scurtă decât răspunsul. Întrebarea naturală care poate fi pusă ar fi legată de modalitatea în care au reușit să transforme răspunsul în reacție. Veți afla imediat modalitatea.

În primul rând, au studiat fenomenul luptei cu moartea, despre adversar. Au aflat informații despre cum apare, în ce condiții, cum se manifestă, au studiat strategiile, tehnicile și tacticile de contracarare și neutralizare, au creat scenarii cu privire la acest fenomen în care
au învățat prin experiență directă. În al doilea rând, au aflat cum se simt ei înșiși și ce modificări apar la nivelul psihicului propriu atunci când se confruntă cu fenomene de luptă cu moartea. „La rece” au găsit cele mai bune soluții fiind sinceri cu ei, apoi au aplicat aceste soluții în scenariile de antrenament până când modalitatea proprie de luptă a devenit un automatism conștient, au ajuns la nivelul de competență conștientă, pe care-l antrenează chiar și în momentele în care citim aceste rânduri. La nivel mental putem percepe această pandemie ca fiind o situație de criză din care nu mai avem scăpare și există cu riscul de a rămâne blocați în ea, de a confunda realitatea interioară cu cea exterioară.

Fugim sau luptam cu pericolul?

Prezentul articol oferă o perspectivă a dinamicii inconștiente și nu una neurologică privind teoria funcționării amigdalei și a circuitelor neuronale adiacente acesteia. Sintetizând, teoria funcționării amigdalei spune că în fața unui pericol iminent, spontan, în funcție de foarte multe elemente inconștiente, reacționăm fie prin fugă, fie prin luptă, fie ne blocăm-înghețăm. În funcție de situație fiecare reacție poate fi de succes sau nu. Ce reacție ar fi cea mai potrivită în lupta cu acest virus invizibil? Să fugim? Nu avem cum, și oriunde am fugi se pare ca nu ar avea sens ținând cont că pericolul este aproape omniprezent, peste tot la nivel mondial. Să luptăm cu el? Specialiștii din sistemul medical luptă cu pericolul exterior. Cine luptă cu pericolul din interiorul nostru? Nu-l vedem, nu știm unde este, nu știm ce-l poate neutraliza și ne mai și terorizează. Să înghețăm? Nu funcționează. Ce rămâne de făcut? Dincolo de sentimentele de neputință, frustrare, furie, dezamagire, putem găsi și încredere și speranța care să ne mobilizeze să găsim cea mai potrivită soluție.

Când nu știm ce avem de făcut, ne uităm la ce au făcut alții și au reușit sau urmăm recomandări a celor care fac asta constant, pentru că face parte din stilul lor de viață. Presupunem că deja ne-am luat toate măsurile de protecție fizică astfel încât șansele de infectare să fie minime, că am citit deja tot ce-am putut găsi din surse deschise despre virusul SARS-CoV și afecțiunea COVID-19, inclusiv articolul din octombrie 2007, cu titlul „Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus as an Emerging and Reemerging Infection”, scris de Vincent C.C.Cheng, Susanna K.P. Lau, Patrick C.Y.Won și Kwok Yu, publicat în Clinical Microbiology Reviews, p.683-694. După ce ne-am informat despre efectul virusului, despre transmitere, despre efectele asupra organismului nostru și așa mai departe, trecem la partea de înțelegere a propriului nostru psihic, a propriilor stări, trăiri și comportamente; la partea care ne interesează, pentru că vrem să înțelegem de ce după ce ne-am luat toate măsurile de protecție fizică nivelul fricii pe care-l simțim este încă ridicat. (Dacă nu consideri că este important să afli motivul pentru care faci ceea ce faci, mai bine te oprești să mai citești acest articol.)

Ce se intampla in plan emotional cand ne aflam in fata unui pericol iminent

În stările de pericol iminent, tindem să regresăm, adică trecem de la starea de funcționare psihologică și emoțională matură – echilibrată la stări de funcționare mai puțin mature. Și facem asta fără să realizăm acest lucru, bineînțeles. Altfel spus, avem niște butoane invizibile pe care nu știm că le avem care ne sunt apăsate din exterior sau uneori ni le apăsăm singuri, fără să știm, care ne modifică modul de funcționare. Cu cât explorăm și aflăm care sunt aceste butoane, cu atât mai bine pentru noi. Aceeași explicație este valabilă și în cazul
sportivilor care în antrenament dau un randament foarte bun, dar puși într-o situație pe care ei o percep inconștient ca fiind peste ceea ce pot ei gestiona, regresează și se comportă ca o variantă a lor mai nedezvoltată. Motivele pentru care se întâmplă această regresie sunt numeroase și depinde de la caz la caz. Ele pot fi explorate, adică soluții există. Acesta regresie ne determină să ne comportăm imatur, atipic, prin comportamente dezadaptative. Cu precădere, alunecăm într-un mod de funcționare în care alternăm între a ne izola și a ne apăra sau a ataca un pericol. Pe acest pericol nu-l mai percepem în realitatea lui, pentru că funcția de testare a realității este afectată poate chiar suspendată, percepția noastră asupra timpului fiind diferită. Nivelul nostru de agitație și teamă se află la cote anormale care ne împiedică să distingem între pericolul produs de propria minte și pericolul exterior, real, recunoscut și de ceilalți.

Profesorul Don Carvath ne vorbește în  „Psychoanalytic Perspectives” despre faptul că în această perioadă observăm anomalii în comportamentul nostru și al celorlalți, în sensul că ce găseam bizar sau anormal la anumite persoane, acum observăm a fi îmbunătățiri la nivel de vitalitate, de atitudine, de inițiativă. Astfel, paranoicii se simt mai bine pentru că toată lumea se simte amenințată și se comportă în acest sens. Istericii se simt mai bine pentru că acum toata lumea este mai preocupată de verificarea oricăror simptome care există sau nu există la nivelul propriului corp și starea de hipervigilență se justifică pentru că există un virus real și are și un nume, deci nu este autoindus. Persoanele care avea tendințe și tulburări obsesiv- compulsive se simt mai bine pentru că acum toată lumea își face planuri si ritualuri despre cum să te speli, cât timp, despre cum să mănânci, cum să dormi, cum să stai prin casă, cum să faci sport, chiar și cum sa te uiți la T.V.
Este dificil ca într-o echipă în care toți sunt regresați să speri că soluția potrivită va fi găsită prea curând și fără efecte nedorite în rândul membrilor echipei. Unii vor afișa o atitudine de frică exagerata față de pericol, în sensul că se vor lamenta, vor fi preocupați de faptul că arbitrii nu au intervenit, că apa este prea caldă, că adidașii îi strâng, fel și fel de reacții neobișnuite pentru o situație la fel de neobișnuită. Să nu uităm că într-o situație anormală, orice comportament este normal, dar nu neaparat și adaptativ pentru rezolvarea situației. Dar cu astfel de atitudini nu câștigi meciul.

Cine evalueaza corect situatia si se adapteaza cel mai bine castiga meciul

Membrii echipei care vor reuși să evalueze situația și nivelul de pericol fără ca acest lucru să-i împiedice să se centreze pe soluții, vor face diferența. Un alt exemplu de regresie îl reprezintă comportamentele atipice ale persoanelor care cumpără alimente pentru a face stocuri, să le ajungă pentru toată perioada necunoscută, dintr-o frică de a nu muri de foame. Efectele perioadelor de foamete și lipsă de hrană au rămas în inconștient, fie in cel individual, fie în cel colectiv. Un alt exemplu îl reprezintă faptul că hârtia igienică este la mare căutare, o consecință și o măsură compensatorie față de frica de a nu pierde controlul situației. Știm foarte bine faptul ca frica intensă poate provoca lipsa de control a sfincterelor. Nu putem ieși din poziția în care am regresat daca nu avem un moment în care conștientizam că am regresat. Persoana regresată la nivelul schizo-paranoid, ar spune Melanie Klein (1935), se simte persecutată pentru că de fapt se face vinovată de un fapt cel puțin
imoral dacă nu ilegal. Un sportiv se poate simți persecutat de antrenor sau de colegi pentru ca a lipsit de la antrenament, nu a urmat indicațiile antrenorului sau pentru că și-a mințit antrenorul sau părinții, etc. Sentimentul de vinovăție produs de faptul că a încălcat o normă declanșează butonul de persecuție (norma încălcată poate să nu aibă o legătură cu domeniul sportiv). Dacă nu conștientizăm motivul pentru care ne simțim vinovați, nu vom realiza de ce anume ne simțim persecutați și de către cine. În situația de pandemie mă pot simți persecutat, pedepsit sau ca voi urma să fiu pedepsit de către cineva pentru ceva ce nu mai știu că am greșit.

Ce se intampla cand gandirea rationala este inlocuita de gandirea magica

Un alt element care complică funcționarea adaptativă în poziția schizo-paranoidă este faptul că gândirea rațională este înlocuită de gândirea magică în care planul cognitiv este confundat cu cel spiritual. Și aici rămâne loc de completat în funcțiile de experiențele din trecut, de
credințele și prejudecățile fiecăruia. Instanța față de care am greșit și care ne pedepsește pentru că nu a fost distrusă în urma atacurilor noastre repetate și care acum se răzbună poate fi: Dumnezeu, Mama Natură, Diavolul, Statul, Chinezii, Securiștii, Extratereștrii etc.
Ca de exemplu, atunci când vedem un jucător prins într-o stare în care nu mai vede ce se află în stânga și în dreapta, nu-și mai aude coechipierii, are privirea pierdută ca și cum ceea ce-i comunică nu ajunge la el dar el continuă să-și scuipe în sân și să-și facă cruce, putem spune că acel jucător este regresat. El continua să-și facă cruce pentru că speră și gândește că o forță exterioară lui, îl va ajuta să joace bine. Aici avem un exemplu de manifestare a gândirii magice. La nivel inconștient el pasează responsabilitatea deciziilor și a comportamentului său unui Celălalt. Dacă a jucat bine, înseamnă că s-a antrenat bine și Dumnezeu a ținut cu el, dacă nu a jucat bine, înseamnă ca el s-a antrenat bine dar Dumnezeu a ținut cu ceilalți. Dacă-l întrebăm dacă este ok și el ne confirmă verbal, dar comportamentul ne arată opusul, atunci în mod clar putem concluziona că acea persoană trebuie scoasă din acel mediu pentru că nu poate gestiona situația. În situații de criză rămâi în viață dacă aplici ce ai antrenat. Dacă providența participă și ea, cu atât mai bine. Credința poate reprezenta o resursă importantă
pentru a supraviețui psihic, dar nu ne protejează de virusul SARS-CoV.
Un exemplu de gândire magică dusă la extrem pe care putem să o observăm în societatea noastră și care confirmă existența sentimentului inconștient de vinovăție despre care vorbește Melanie Klein, îl reprezintă ritualul împărtășirii susținut de preoți în acestă perioadă fără să se țină cont de măsurile raționale de protecție recomandate de specialiștii epidemiologi. Atunci când adversarul există fizic, avem o reprezentare a acestuia in psihicul nostru, situația devine simplă în ceea ce privește testarea realității și bineînțeles găsirea de soluții potrivite. Dar ce ne facem atunci când pericolul nu poate fi perceput cu ochiul liber? Atunci când copilul nu are o reprezentare a pericolului, el și-l imaginează. Și de cele mai multe ori, pericolul produs de imaginație este mult mai groaznic ca cel real. Atunci când atacăm pericolul în imaginația noastră și acesta se transformă constant luând forme din ce în ce mai hidoase, ajungem să ne simțim terorizați sau copleșiți de acest pericol fără să ne dăm seama de starea de frică autoindusă. În același timp, COVID-19 poate deveni reprezentarea acestui pericol inconștient.

COVID – 19 – reprezentarea pericolului la nivel inconstient

Aflându-ne într-o stare de izolare socială impusă de autorități, putem gândi la nivel inconștient că suntem pedepsiți sau ne vine rândul să fim pedepsiți prin infectare. Aceste anxietăți de persecuție pot fi activate constant ori de câte ori auzim sirenele sau megafoanele autorităților care ne transmit mesajul că  „monstrul” umblă liber pe străzi. Și asta face ca nivelul anxietății să crească și mai mult. Putem considera aceasta regresie o reacție de autoconservare, o întoarcere la un nivel de funcționare în care organismul simte că redeține controlul situației, o atitudine de conservare ci nu una de adaptare la nou. Nu degeaba în cadrul forțelor speciale circulă două expresii: „lupți cum te antrenezi” și „singura zi ușoară a fost cea de ieri”. În situații cum este această pandemie, astfel de atitudini pot face diferența între viață și moarte pentru că acești oameni au înțeles faptul că nivelul de anxietate poate fi controlat și utilizat ca sursă enormă de energie în lupta cu moartea. În cazul sportivilor, să privim situația actuală ca pe o oportunitate de antrenament cu totul diferit față de ce am cunoscut sau ne-am imaginat că putem trăi, putem transforma radical situația, în sensul că atunci când situația de criză se termină, achizițiile obținute precum toleranța ridicată la anxietate, gândire critică, un plan de viață clar, o mai bună cunoaștere a sinelui, un eu mai puternic, fac diferența în lupta pentru titlu, pentru campionat, pentru viață!

Ce urmeaza?

În următoarele articole vă invit să descoperim împreună cum ne putem antrena total diferit utilizând nevoia de a cunoaște ca instrument de explorare.

Autor: George Forțu

Psiholog sportiv, psihoterapeut psihanalitic relațional,  pasionat de oameni, de sănătate mentală și fizică

Bibliografie:

1. Freud Sigmund – „Studii despre sexualitate –Opere esențiale, vol.5”,1905/2010, Ed. Trei.
2. Shengold Leonard – ”Delirurile vieții cotidiene”, 2017, Ed.Trei.
3. Klein Melanie – ”Iubire, vinovăție și reparație”, 2012, Ed.Trei.
4. Don Carveth – ”Psychoanalytic perspectives – https://youtu.be/zNqZmV02vbQ ”.
5. Vincent C.C.Cheng, Susanna K.P. Lau, Patrick C.Y.Won și Kwok Yu – „Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus as an Emerging and Reemerging Infection”, 2007, Clinical Microbiology Reviews, p.683-694.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1