Din practică am observat că sportivul, și nu doar sportivul, cere ajutor specializat atunci când fie suferă în urma unei accidentări fizice, fie când suferă din cauza unei neîmpliniri mai mult sau mai puțin conștiente. Excepția este reprezentata de acei sportivi care intuiesc cumva că au atins o limita în dezvoltarea lor și nu știu cum exact să o depășească în drumul lor spre nivelul de excelență.

Unde nu-i cap, vai de picioare

Nu de puține ori în urma explorării circumstanțelor în care s-a produs accidentarea aflam din relatările sportivilor că în momentul accidentării se aflau sub o multitudine de factori care-i produceau o tensiune psihică și fizică de care nu era conștient și automat nici nu a putut să preîntâmpine această accidentare. Vorba românească „ acolo unde nu-i cap este vai de picioare” se aplică de cele mai multe ori ad literam. O interpretare firească ar fi că acolo unde suferința nu poate fi gândită, deci ținută în minte, ea își va găsi loc în corp si se va exprima fizic. Capacitatea de simbolizare în această etapă a dezvoltării joacă un rol crucial și uneori reprezintă soluția depășirii limitei de dezvoltare atins până la acel moment.

Educația psihologică în programa sportivului, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să lipsească. Igiena mentală ar trebui să fie fundamentul pregătirii fizice și a relației sportivului cu propria persoană. Puține cluburi și mai puțini antrenori țin cont de acest detaliu deosebit de important în planul lor de pregătire.

Este sănătos ca sportivul să-și însușească o mentalitate de învingător în care competitivitatea devine o caracteristică dezirabilă pentru orice antrenor atunci când își construiește echipa dar oare această competitivitate nu prezintă și un dezavantaj în psihicul unui sportiv?

Toți sportivii vor să fie mai buni, în sensul de mai puternici, mai rapizi, mai determinați, mai creativi, mai inteligenți, decât coechipierii cu care se află în competiție pentru postul din echipa și mai apoi cu adversarul din echipa adversă. În timp, fiecare sportiv își construiește un statut in propria echipa dar și în fața adversarilor și asta devine parte din identitatea sa. O accidentare, pe lângă durerea fizică, produce o suferință de ordin psihic pentru că în primul rând atentează la acel statut și implicit la identitatea sportivului pentru care acesta a depus eforturi considerabile si de neimaginat pentru mulți dintre cei care nu au practicat un sport de performanță. Un alt motiv de suferință îl poate reprezenta tocmai acel sentiment de a fi neînțeles de către cei apropiați și cei dragi pe care sportivul îl resimte din plin și de cele mai multe ori nu știe. Sportivul poate gândi că este slab sau nedemn pe lângă sentimentul că a pierdut tot ce a construit și că niciodată nu se va mai reface sau ca nu va reveni la forma pe care o avea înainte de accidentare. Cei mai mulți sportivi „trag” tare de ei să revină la forma dinaintea accidentării aplicând aceeași mentalitate pe care o aplică în relație cu adversarul, adică observăm cum aplică ce știe și ce a învățat din mediul pe care el îl valorizează cel mai mult, competiția!

Este oare posibilă o recuperare optimă în timp ce concurăm cu propria persoană?

Sportivul are dreptate când gândește că nu va mai putea reveni la forma în care era înainte de accidentare, pentru că nu se va putea întoarce în timp pentru a retrăi acel sentiment și probabil inclusiv acest gând îl poate pune în contact cu o rană mai veche care se manifestă prin neîncredere că se va putea reface, poate de data asta mai puternic. Dar pentru a se întâmpla acest lucru sportivul are nevoie de oameni specializați și cel puțin la fel de pasionați de domeniul în care activează pe cât de pasionat este sportivul pentru ramura sportivă aleasă.

Faptul că echipa multidisciplinară de specialiști cu care sau care să se îngrijească de sportiv reprezintă cea mai bună soluție pentru o recuperare rapidă și eficientă pentru un sportiv, reprezintă concluzia la care au ajuns cele mai mari cluburi si academii sportive din lume. Cooptarea în staff-ul clubului a psihologilor a produs schimbări de paradigme importante la nivelul clubului, cheltuielile per sportiv accidentat au scăzut. Mai mult, sportivii au învățat cum să aplice strategiile învățate pe perioada recuperării și după ce au oprit colaborarea cu acest scop devenind conștienți de utilitatea celor deprinse din relația cu echipa multidisciplinară. Altfel spus, aceștia au crescut și au învățat să relaționeze altfel cu propria persoană în drumul lor spre a deveni campioni și după ce au devenit campioni. Să nu credeți că devenirea se oprește odată cu titlul de campion!

Argumente cu privire la importanța acestor oameni specializați organizați sub forma unei echipe multidisciplinare vom afla în următorul articol.

George Forțu

Psiholog sportiv, psihoterapeut psihanalitic relațional,  pasionat de oameni, de sănătate mentală și fizică

Contact: 0743107312 / george.ifortu@gmail.com