Cum tinem activa generatia varstnica? Coaching pentru 55+

Concepția culturală privind generația vârstnică

Dacă aș prezenta diverse statistici comparative între români și câteva popoare occidentale consider că nu aș face altceva decât să produc o frustrare in rândul cititorilor. Nimeni nu vrea sa fie comparat ci vrea să afle ce poate face să trăiască, să se bucure de viață cât mai mult și să-și păstreze starea de bine sau să și-o îmbunătățească.

Cu privire la modele de viață, mi-ar plăcea ca în prima parte să înțelegem ce anume ne-a influențat acest model de viață. Pentru a face anumite schimbări trebuie să aflăm prin ce trece o persoană care și-a încheiat cariera conform modelului preluat, al cărui traseu a fost influențat de cultură, de marile instituții (instituțiile economice, media, guvernul, sistemul educațional, sistemul religios etc), de locul de muncă, de rețelele interpersonale, care-i sunt nevoile și trăirile și mai apoi să conștientizăm ce putem face în acest sens. Nu cred că un răspuns directiv la întrebarea din titlu este potrivit pentru o generație de mentori.

Innăscut vs dobândit

Unii cititori ar spune că nu mediul contează atât de mult în formarea și influențarea modelului de viață, ci gena. Și cumva libertatea noastră de decizie fie nu există, fie este predeterminată, deci sub nici o formă nu se află în propria responsabilitate. Astfel putem să ne percepem ca simple mașini de supraviețuire sau purtători de gene. Însă conștiința ne poate spune că avem un traseu în viața dat de misiunea pe care fiecare dintre noi o vizualizăm că o ducem la bun sfârșit. Misiunea de a trăi pur și simplu cât mai mult și cât mai bine poate părea o utopie în rândul vârstnicilor pentru care munca a ocupat cel mai mare timp din viața lor.

Richard Dawkins spunea că oricare ar fi problemele filosofice pe care le pune conștiința, pentru scopul acestei relatări ea poate fi gândită drept punctul culminant al unei direcții evoluționiste de emancipare a mașinilor de supraviețuire, ca niște directori executivi care iau decizii în numele stăpânilor lor supremi, genele. Mintea, însă, nu este numai cea care ne ghidează și de conduce în treburile de zi cu zi, ci a dobândit, de asemenea, abilitatea de a prevedea viitorul și de a acționa în consecința.[1]

Cu ajutorul minții avem chiar puterea de a ne revolta împotriva dictaturii genelor, de exemplu, refuzând să avem atâția copii pe cât am fi în stare să concepem. Genele stabilesc liniile politice generale, dar mintea este organul executiv. Dar, pe măsură ce mintea se dezvoltă, ea preia din ce în ce mai mult frâiele deciziilor politice, uzând, în acest scop de tehnici precum învățarea și stimularea. Se întrevăd oare primele modalități de a menține generația vârstnică activă? Concluzia logică a acestei tendințe naturale de evoluție, ar fi aceea că putem să ne influențăm propriile gene prin acțiuni simple care să ne determine să ne păstrăm cât mai bine în viață.

După ce ajungem la sentimentul de autorealizare în profesie, ca parteneri, în familie, în rolurile de părinți, trecem de jumătatea vieții în care mulți trăiesc o schimbare. Putem simți o dorință puternică de realizare a modalităților existențiale pe care activitățile obișnuite, cotidiene cu îndatoririle și obligațiile momentului nu ne-au permis-o până acum.

Specialiștii vorbesc despre faptul că începând cu jumătatea vieții noastre trecem încă o dată, la nivel superior, prin fazele timpurii ale dezvoltării noastre, trebuind să învingem din nou angoasele corespunzătoare. Pentru că ne-am schimbat percepția asupra timpului realizăm că viitorul care se află în fața noastră este limitat, că nu mai avem deschise toate posibilitățile –astfel trecem din noi prin angoasa definitivului.

„Într-o mai mare uitare de sine dorim să ne desprindem de eul nostru;”, spunea Fritz Riemann, și ”apar chestiuni legate de sens, într-o nouă formă, trebuințe metafizic-transcendente și trebuie deja să învățăm treptat arta de a renunța, trebuie să admitem vremelnicia chiar și pentru noi înșine. În fine, prin îmbătrânire, prin conștiința propriei morți, suntem confruntați cu singurătatea într-o formă nouă și putem deveni înțelepți acceptându-ne singurătatea; pe de altă parte, realizăm aceasta prin senzația de a aparține „umanității în sine”, în conștiința că suntem parte a unui întreg mai mare în care ne vom întoarce și ajungem să înțelegem că aceste corespondențe de vârstă exprimă o lege a vieții.”[2]

 Dar cum să fim altfel decât ceilalți români afectați de sindromul Meșterului Manole?

La nivel simbolic, balada spune că lucrurile tainice, mânăstirea – simbol al societății, al lumii, al lucrului ce dăinuie și care are o importanța spirituală nu se poate construi dacă ne lăsăm conduși de plăcerile de moment și nu amânăm această satisfacție impulsivă pentru una mai târzie, mult mai puternică prin care am dobândit ceva măreț pe care putem lăsa mai departe generațiilor mai tinere. Sacrificiul de sine se traduce aici prin renunțare la plăcerea de moment.

Margaretei Mead, citată de Marcuse în „Eros și civilizație” propune un alt model de cultură plecând de la cel al populației Arapesh: „Pentru cultura Arapesh, lumea este o grădină ce trebuie cultivată nu pentru cineva, nu cu mândrie și cu fală, nu pentru tezaurizare și camătă, ci astfel încât batatele, câinii, porcii și în primul rând copiii să poată crește. Din toată această atitudine decurg multe dintre celelalte trăsături Arapesh: lipsa conflictului dintre bătrâni și tineri, lipsa oricărei probabilități de gelozie sau invidie, accentul asupra cooperării.  În această descriere apare experiența fundamental diferită a lumii: natura este socotită nu ca obiect de dominație și exploatare, ci ca o „grădină” ce poate crește în timp și face să crească ființele umane.[3]

 Riscul de a deveni resentimentari

Prinși între logica inimii și logica minții, poate fi foarte dificil să ne repoziționăm față de noi înșine și față de lume. Pericolul inacceptării îmbătrânirii ne poate face urâți și resentimentari.

Psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu vorbește despre îmbătrânire ca fiind un proces de degradare cu repercusiuni psihice care ne afectează sursele de energie ale organismului: „ Din punct de vedere vital, îmbătrânirea este un proces de degradare cu repercusiuni psihice de același ordin. Instinctul sexual, unul din principalele izvoare energetice ale organismului, își diminuează activitatea, intrând în anii târzii în faza de extincție.Boala își face tot mai des simțită prezența, devenind, adesea, o însoțire cvasiprezentă a vârstei crepusculare. Pe fondul involuțiilor organice apare si perturbarea proceselor psihice: capacitatea de efort, concentrarea, memoria și mai ales forța creatoare își reduc simțitor performanțele. Modificările respective, dintre care am menționat doar câteva, declanșează în plan auto estimativ o adevărată criză: sentimentul valorii proprii devine sentiment de inferioritate. Conform legilor auto estimației, orice stare de inferioritate impune crearea unui nou echilibru auto estimativ. Doar când nu se poate apela la compensări reale își face apariția resentimentul,  care oferă însă compensări imaginare. Așadar, criza auto estimativă indusă de îmbătrânirea bio-psihică nu conduce cu necesitate la resentiment.„[4]

Pozițiile de prestigiu conferite bătrânilor de către societate prin tinerii aflați la început de proces de maturizare constituie o compensare reală, deplină, a sentimentului de inferioritate produs de pierderea valorilor vârstei tinere. Atunci când bătrânilor  nu li se mai acordă funcția de asigurare a continuității între generații, acest lucru echivalează cu pierderea sentimentului de utilitate socială – componenta esențială pentru sentimentul valorii proprii. În acest caz, sa nu ne mirăm daca bătrânii apelează la pseudocompensări, adică la resentiment – exprimat printr-o ostilitate aparent fără sens a multor vârstnici față de purtătorii valorilor tinereții, precum și tendința lor de a deprecia aceste valori.

Din cauza unor circumstanțe social-istorice, cum ar fi războaiele, comunismul, anumite transformări sociale, generații cu vârste de peste 50 de ani care nu au putut să trăiască valorile vârstei tinere sunt puțin dispuse să renunțe la ele și să le înlocuiască cu cele ale senectuții.

Tensiunea dintre dorință și neputință, sentimentul de inferioritate corelativ ultimei conduc aproape sigur la resentiment dacă nu găsim soluții constructive pe termen lung.

O soluție constructivă vine din partea autorului „Eros și civilizație”- Herbert Marcuse, care ne oferă o perspectivă asupra rolului fantasmei dar și asupra conflictului inconștient din interiorul nostru ca membrii ai societății actuale. Marcuse spune: „ fantasmarea păstrează structura și tendințele psihicului de dinaintea organizării sale de către realitate, înainte ca el să devină un „individ” ce se afirma împotriva altor indivizi. În acest fel, ca si Se-ul căruia îi rămâne fidelă, imaginația păstrează „amintirea” trecutului subistoric, când viața individului era viața speciei, imaginea unității imediate dintre universal și particular sub domnia principiului plăcerii. În contrast, întreaga istorie ulterioară a omului se caracterizează prin distrugerea unei unități originare: poziția Eului „în calitate de organism individual independent” intră în conflict cu „el însuși în cealaltă calitate a sa, ca membru al unei generații.” Specia trăiește acum în conflictul conștient și mereu reînnoit dintre indivizi și dintre ei și lumea lor”. [5]Altfel spus, transformarea societății depinde de experiența proprie a noastră ca indivizi în procesul depășirii acestor realități umane antagonice, fantasmând o lume nouă și pe noi parte din ea.

Dincolo de fantasma

Pentru a nu ne lăsa pradă pseudocompensărilor, avem nevoie să înțelegem că devenim noi înșine în parte prin intermediul misterioaselor date maturaționale organice înnăscute care interacționează cu forțele din mediu: lumea externă (condițiile generale necesare pentru supraviețuirea omului și, în special, acele influențe impuse de îngrijitorii noștri primari și dobândite treptat de la ei).

Pentru a ne maturiza ca indivizi și ca societate avem nevoie de acești îngrijitori primari. Ne identificăm cu părinții, mai întâi într-o manieră primară, relativ nediferențiată, apoi mai complexe și diferențiate.

Cum putem satisface nevoia de păstrare a universului inițial-compus din mediu și sine – acea primă legătură cu părinții dacă nu le arătăm cât de mult valorează ei pentru noi?

Mediul – îngrijitor suportiv

Cum putem ajuta ca în acest proces de metamorfozare să-i susținem astfel încât să nu cadă pradă regresiei?

Din punct de vedere a psihologiei Sinelui și a teoriei relațiilor de obiect, Silverstein ne prezintă o posibilă explicație a devitalizării. Acesta spune: „acești oameni nu se pot baza pe un mediu liniștitor de tipul obiectul Sinelui. Astfel, evitarea poate să reprezinte nu atât o retragere anxioasă, cât mai degrabă o întoarcere autoprotectivă către interior, pentru izolarea unui spațiu izolat în care individul să-și poată calma rănile stimei de sine care conduc la un Sine devitalizat.”[6]

La vârsta senectuții aceste nevoi frustrate în istoria de viață, cum este si nevoia de parentaj  poate reveni la nivel instinctual. „Mai presus de toate, această nevoie de cramponare de părintele primar ca legătură cu viața și cu moartea ca nemurire dă seama de delirurile narcisice – deliruri ale căror fragmente sunt vizibile la adulți ca deliruri ale vieții cotidiene”[7], deliruri care pot fi recunoscute sub forma de afirmații de independența exagerată și omnipotență. Din această categorie fac parte indivizii care în delirul lor consideră că nu depind de nimeni, că se pot descurca și fără experiența și înțelepciunea generației vârstnice.

În cazul vârstnicilor, un delir cotidian produs de afectarea propriei valori poate fi exprimat prin dorința reunirii cu părintele în moarte. Un exemplu de atitudine de resemnare aparenta care exprimă resentimentul inconștient față de tot ce înseamnă vitalitate.

Cultivarea stării de bine

Ce poate fi mai vitalizant decât trăirea unei stări de bine care poate deveni cea mai puternică motivație în procesul de metamorfozare?

„Trebuie să învățăm să renunțăm, să împărțim cu alții și să depășim anxietatea pe care o generează acești primi pași mici”, spunea Erich Fromm, și „Apoi vom descoperi teama de a ne pierde pe noi înșine, care apare atunci când contemplăm pierderea lucrurilor funcționând ca niște proptele ale sentimentului nostru de sine. […]În acest proces se mobilizează anxietățile, iar faptul că nu vom ceda în fața lor ne va crește încrederea ca ceea ce este aparent imposibil poate fi făcut – și astfel crește și spiritul de aventură.[…] Această nouă experiență devine motivația hotărâtoare pentru a merge mai departe și a urma calea pe care ți-ai trasat-o. Până atunci, te pot ghida propria nemulțumire și considerentele raționale de toate tipurile. Dar aceste considerente te pot susține doar pentru o scurtă perioadă de timp. Ele își vor pierde puterea în cazul în care nu intervine noul element-trăirea unei stări de bine, oricât de trecătoare și măruntă-care este resimțită a fi mult superioară oricărei experiențe de până atunci, astfel încât devine cea mai puternică motivație pentru continuarea progreselor –o motivație din ce în ce mai importantă, pe măsură ce se fac progrese.”[8] Soluțiile sugerate de Fromm sunt: conștientizarea, practica stării de bine, tolerarea fricii și a noilor experiențe necesare pentru succesul transformării noastre. La un moment dat, putem observa cum energia și direcția forțelor interioare se modifică atât de mult, încât ne schimbă sensul identității și implicit calitatea vieții.

Coaching pentru 55+

Pentru a putea aplica abilitățile de coaching este imperios necesar să înțelegem conceptul de calitate a vieții – QoL pentru că asa cum este definit, coachingul este un proces holist.[9] Componentele cadrului holist acoperă viața profesională, personală și relațiile persoanei: ambițiile personale, eficiența personală, banii, relațiile personale incluzând familia, prietenii și alte persoane apropiate, creșterea personală, viața spirituală/sufletească și artistică, sănătatea, timpul liber și starea de bine; mediul in care muncim si locuim; natura muncii/cariera.

 În literatura de specialitate, termenul QOL este deseori conexat conceptului de well-being. Prima menționare a QOL a fost în cartea lui A.C. Pigou focusată pe well-being[10] economic în anul 1920.  La vremea respectivă, ideea nu a generat reacții și a fost ignorată până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În aceeași perioadă, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a extins definiția sănătății prin includerea conceptelor de well-being fizic, psihologic și social. OMS definește QOL ca un sistem cultural și valoric aliniat în funcție de scopul individual prin care o persoană trăiește, în concordanță cu obiectivele sale, speranțele, standardul de viață și interese. Acesta reprezintă un concept detaliat care înglobează sănătatea fizică și psihologică a indivizilor, gradul de independență, legăturile sociale și modul în care sunt conectate mediului înconjurător.

Principala problemă este că nu există o determinare universală a calității vieții, întrucât, așa cum a fost menționat anterior, Q.O.L. este influențată de sănătatea fizică și mentală, gradul de independență și relațiile sociale cu ambientul. Q.O.L. ar putea fi descris ca satisfacția individuală cu dimensiunile proprii vieți comparativ cu viața ideală. Evaluarea QOL depinde de sistemul de valori al unui individ și de mediul cultural în care acesta trăiește sau a trăit.

Calitatea vieții – QoL este influențată de o serie de factori și condiții, precum: cazarea, locul de muncă, venitul, bunăstarea materială, atitudinea morală, viața personală și de familie, suportul social, stresul și crizele, serviciile de sănătate, condițiile de muncă, alimentația, oportunitățile de educație, relațiile cu mediul înconjurător, eco-factorii etc.

Domeniile QOL sunt[11]:

1. starea fizică (sănătatea, sarcinile de muncă, rezistența la oboseală, alimentația);
2. starea materială (bunăstarea, condițiile de trai, calitatea economică; venitul mediu, puterea de  cumpărare, munca și condițiile de recreere etc);
3. starea psihologică (emoțiile, atitudinile, valorile, stima sine, satisfacția profesională, stresul; climatul psihologic moral în cadrul familiei, unei organizații, comunității, națiunii);
4. educația și autodezvoltarea (învățarea, calitatea educației, aptitudinile și aplicarea cunoașterii);
5. relația socială (relațiile cu oamenii, familia, societatea, suportul);
6. posibilitățile de exprimare și petrecere a timpului liber (recreere, hobby, creație, dezvoltare);
7. siguranță şi mediu (securitatea personală fizică – fizic, legal, social; mediul lucrativ, economic, politic, juridic).

Odată înțeles conceptul de calitate a vieții a unei persoane, aflăm și cum putem antrena o persoană pentru a-și îmbunătăți nivelul calității vieții.

Un coach/antrenor care se respectă va face o evaluare inițială a celor șapte  domenii ale calității vieții, va identifica punctele forte și punctele unde se recomandă intervenția, face un plan de antrenament, stabilește metodele și instrumentele pe care le va utiliza, observă efectul intervenției, face evaluarea post intervenție pentru a identifica îmbunătățirile apărute si apoi va programa ședințele de follow-up. Prin acest proces de antrenament, persoana achiziționează un nou instrument prin care poate simți că a recăpătat controlul asupra propriei vieți. Viața în sine a căpătat un nou sens și a obținut o nouă identitate în sensul în care clasamentul valorilor s-a modificat sau si-a schimbat ierarhia, si cel mai probabil, și viziune asupra lumii s-a schimbat.

Având în fața ochilor domeniile calității vieții realizăm că cea mai bună abordare din punct de vedere calitativ o reprezintă echipa multidisciplinară formată din specialiști.

Un exemplu autohton de cultivare a fericirii

Un sfat demn de urmat, cu privire la cultivarea fericirii cotidiene, ni-l oferă Constantin Noica în scrisoarea către fiul său Rafail Noica:”îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, există o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei!”[12]

Punând sfatul în practică, marele filosof român avea un ritual zilnic simplu: după un mic dejun simplu, o plimbare de o oră și jumătate prin pădurile Păltinișului, apoi lectură până la amiază, și apoi orele de scris.

Pentru persoanele care nu au domiciliul forțat la munte situația devine mai palpitantă în sensul că o planificare a vacanței cu drumețile aferente la munte poate deveni o aventură  declanșatoare de entuziasm și energie. Rar întâlnim persoane care-și planifică la început de an toate vacanțele stabilind în harta internă momente de reîncărcare și vitalizare. Natura noastră socială ne obligă la interacțiuni cu rudele și cu prietenii folosind diferite pretexte sociale pentru a ne încărca afectiv.

Pentru îmbunătățirea stării fizice avem nevoie de antrenori, de nutriționiști și un medic care să evalueze starea de sănătate. Un ritual zilnic în care să aplicăm planuri de alimentație (și de medicație acolo unde situația o cere) și de antrenament deja stabilite ne poate ajuta să ne păstrăm, daca nu chiar să ne îmbunătățim sănătatea, starea de spirit și modul în care arătăm și ne simțim fizic.

Pentru îmbunătățirea stării materiale, a educației și a autodezvoltării, a relațiilor sociale, a posibilităților de exprimare și de petrecere a timpului liber avem nevoie de un consilier în carieră sau/și de un psihoterapeut care sa ne ajute să identificăm ce ne place să facem, ce știm să facem, ce putem face, să ne ajute să explorăm piața muncii și cum anume putem să ne aducem aportul la bunul mers economic al societății. Pentru partea psihologică ca avem nevoie de un un psihoterapeut care să ne ajute în acest demers. Cu privire la siguranță și la mediu, aici din păcate sau din fericire, depindem de factorii externi care sunt mai mult sau mai puțin în controlul nostru individual, precum: bunăstarea materială (conform Produsul Național Brut/ PNB), sănătatea, stabilitatea și siguranța politică, viața de familie, clima și localizarea geografică, locul de muncă, libertatea politică, libertatea de gen.

Sintetizate toate aceste informații și transpuse în ritualurile zilnice se pot înțelege prin alocarea de timp pentru:

• activități fizice prin care să ne menținem funcționalitatea articulațiilor, aparatului cardiovascular, tonusul și masa musculară;
• a ne alimenta sănătos în sensul de a adopta o dieta plină de nutriții necesari care să ne asigure energia pentru toate activitățile din agenda propusă;
• lectură și de ce nu, pentru scris, pentru a ne menține mintea ageră;
• activități de mentorat pentru tineri care au nevoie de sprijin și care prezintă potențial;
• interacțiunea cu prietenii și cu familia;
• meditație, psihoterapie, cultivarea stării de bine.

Toate aceste activități care definesc stilul și calitatea vieții cotidiene depind de bunăstarea economică. Asta nu înseamnă că nu putem face pași mici zilnic spre îmbunătățirea situației. Piața muncii la nivelul actual determină individul să-și gândească utilitatea socială nu doar printr-o singură specializare. Reconversia profesională poate reprezenta o provocare dar și o oportunitate de a ne menține activi.

Nu ne împiedica nimeni să gândim și să aplicam o strategie națională, pe termen lung, de implementare a măsurilor de îmbunătățire a calității vieții.

Psiholog sportiv & psihoterapeut George Fortu

Telefon: 0743107312
e-mail: george.fortu@yahoo.ro

 

Bibliografie:

1. Dawkins Richard – „Gena egoistă”, 2013, Ed. Publica.
2. Fromm Erich – „Arta de a fi”, 1989/2019, Ed. Trei.
3. Juozas Ruzevicius – “Quality of Life and its Components’ Measurement”, 2007, Engineering Economics
4. Marcuse Herbert – „Eros și civilizație”, 2015, Ed. Trei.
5. Marshall L. Silverstein –„Tulburări ale Sinelui –o abordare axată pe tipurile de personalitate”, 2019, Ed. Trei, p.160.
6. Pigou C. – „The Economic welfare”, 1920, London: Macmillan.
7. Riemann Fritz –„Formele fundamentale ale angoasei –studiu de psihologie abisală”, 2013, Ed. Trei.
8. Shengold Leonard – „ Delirurile vieții cotidiene”, 2017, Ed. Trei.
9. Vaughan Smith Julia –„De la terapeut la coach”, 2018,p.70.
10. Zamfirescu Vasile Dem. –„Între logica inimii și logica minții”, 2011,  Trei.
11. https://www.cdc.gov/hrqol/concept.htm
12. https://www.cdc.gov/hrqol/wellbeing.htm
13. https://www.cdc.gov/hrqol/prevention-research/index.html https://link.springer.com/article/10.1007/BF01299136
14. https://pdfs.semanticscholar.org/e6d3/548eb9a7243f4cac2772cd3577b106596975.pdf
15. https://www.researchgate.net/publication/26496151_Quality_of_Life_and_its_Components%27_Measuremen
16. https://mobilityexchange.mercer.com/Inșights/quality-of-living-rankings
17. https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-noica-si-fericirea-din-camaruta-de-la-paltinis/

[1] Richard Dawkins – „Gena egoistă”, 2013, Ed. Publica, p.124.

[2] Fritz Riemann –„Formele fundamentale ale angoasei – studiu de psihologie abisală”, 2013, Ed.Trei, p.281.

[3] Herbert Marcuse – „Eros și civilizație”, 2015, Ed.Trei, p.225.

[4] Vasile Dem. Zamfirescu –„Între logica inimii și logica minții”, 2011, Ed.Trei, p.129.

[5] Herbert Marcuse – „Eros și civilizație”, 2015, Ed.Trei, p.157

[6] Marshall L. Silverstein –„Tulburări ale Sinelui –o abordare axată pe tipurile de personalitate”, 2019, Ed. Trei, p.160.

[7] Leonard Shengold „ Delirurile vieții cotidiene”, 2017, Ed. Trei. p.219.

[8] Erich Fromm – „Arta de a fi”, 1989/2019, Ed. Trei, p.184

[9] JuliaVaughan Smith –„De la terapeut la coach”, 2018, Ed. Trei, p.70.

[10] A.C. Pigou – „The Economic welfare”, 1920, London: Macmillan.

[11] Juozas Ruzevicius – “Quality of Life and its Components’ Measurement”, 2007, Engineering Economics

[12] https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-noica-si-fericirea-din-camaruta-de-la-paltinis