Psihologul sportiv ca liant al cresterii performantei in fotbal

Pentru început, doresc să vă urez un bun venit în lumea mea – lumea psihologiei sportive! În cadrul fenomenului fotbalistic din lumea întreagă întâlnim o tipologie variată de spectatori şi telespectatori atraşi la rândul lor de interese şi aspiraţii diferite. Cei mai mulţi oameni care urmăresc meciurile de fotbal atât la televizor, cât şi pe stadioane, sunt atraşi de ocaziile sau golurile marcate de jucătorii favoriţi de pe teren. Dacă printre spectatori sau telespectatori se găsesc şi anumiţi specialişti ai fotbalului (jurnalişti, tehnicieni, impresari, investitori, etc), ei vor fi preocupaţi mai cu seamă de aspectele legate de rezistenţa fizică (suprafaţa acoperită de un fotbalist pe durata meciului), tehnica (jocul fotbalistului cu mingea la picior sau fără minge) şi tactica folosită de către antrenor şi respectată mai mult sau mai puţin de către fotbaliştii implicaţi în respectivul joc. Alături de prezenţa spectatorului pasionat sau de cea a tehnicienilor interesaţi de lumea fotbalului, avem şi fotbalistul însuşi care atrage aceste priviri curioase şi care face acest univers să fie atât de fascinant. Jucătorul de fotbal parcă întrerupe pentru u

n interval de două ore tot circuitul vieţii cotidiene, timp în care privirile sunt aţintite asupra sa, urmărindu-i cu fascinaţie prestaţia de pe teren. Ocaziile, golurile, ratările, suprafaţa acoperită, tehnica şi respectarea tacticii antrenorului devin, aşadar, aspectele pe care fotbalistul încearcă, precum un actor, să le joace cât mai bine pentru a câştiga faimă şi apreciere publică.

În lumea mea, însă, lumea psihologiei sportive, preocuparea pe parcursul unui meci de fotbal este cu totul alta. Interesul meu, ca psiholog care profesez în domeniul fotbalului, este să observ indicatorii psihologici ai succesului sau eşecului din competiţiile sportive. Pe mine mă interesează, de exemplu, care e percepţia fotbalistului faţă de joc, care sunt emoţiile sale pe teren, cum îşi coordonează atenţia, dacă îşi reglează sau nu intensitatea fizică şi vizuală într-un mod eficient, ce-l motivează, cum şi dacă reuşeşte să îşi îngusteze câmpul perceptiv pentru o mai bună focalizare (sau dacă se lasă furat de peisaj), dacă dă dovadă de o atenţie distributivă, şi mai ales ce atitudini manifestă pe teren. De asemenea, îmi place ca înaintea unei competiţii sportive, „să citesc” pe feţele fotbaliştilor multitudinea de trăiri, gânduri şi atitudini, uneori conflictuale, apărute în contextul stresului competiţional. Acestea pot rămâne nedescifrate sau pot fi lipsite de interes pentru individul „amator” de fotbal, dar pentru un psiholog, care este prin formarea sa profesională un fin observator, indicii de mai sus reflectă nivelul de pregătire psihologică al fotbalistului pentru joc şi pot fi folosiţi pentru a prezice succesul sau eşecul competiţional. Toate aceste preocupări fac parte din lumea fascinantă în care profesez ca psiholog sportiv.

Mulţi fotbalişti şi antrenori pot fi derutaţi atât de poziţia şi rolul psihologului în cadrul unei echipe de fotbal, cât şi de importanţa antrenamentului mental în îmbunătăţirea performanţei. Trebuie accentuat faptul că menirea psihologul în cadrul unui club de fotbal nu este aceea de a inventa o nouă profesie sau de a limita autoritatea antrenorului. De asemenea, psihologul sportiv nu este preocupat să descopere fel de fel de probleme psihice bine ascunse până în prezent de către fotbalişti. Obiectivul său este de a ajuta atât fotbalistul cât şi echipa să joace la un nivel optim prin îmbunătăţirea abilităţilor mentale implicate în joc.

Antrenamentul mental este acel segment al psihologiei sportive centrat în mod specific pe identificarea şi depăşirea barierelor mentale care stau în calea ascensiunii profesionale şi atingerii potenţialului în funcţie de talentul şi înzestrearea fizică a fiecărui jucător. Se spune că în lumea fotbalului există trei tipuri de jucători. În primul rând, sunt fotbalişti înzestraţi cu talent şi atitudine de succes, deseori identificaţi de scouteri şi promovaţi încă din perioada de formare la nivel de juniorat. În al doilea rând, sunt fotbalişti cu atitudine dar fără un talent deosebit. Succesul acestora, dacă are loc, se datorează în cea mai mare parte muncii şi disciplinei personale. În al treilea rând, sunt fotbalişti care au talent dar care nu dispun de o atitudine potrivită performanţei. Aceştia pot atrage, la început, interesul şi entuziasmul suporterilor şi antrenorilor, dar aşa cum spunea cineva „talentul te duce doar până la uşă, dar atitudinea te trece pragul.” Cei din urmă, creează aşteptări nerealiste cu privire la viitorul lor, dar din păcate pentru ei talentul nu le este suficient pentru a clădi o carieră sportivă.

Un mit, des întâlnit între sportivi este că aspectele fizice şi mentale sunt entităţi complet separate. Unii sportivi încă mai cred că întâi trebuie să stăpânească abilităţile legate de tehnică şi abia apoi să se preocupe şi de reglarea funcţiilor psihice implicate în jocul competitiv. Deseori însă, fotbaliştii performează mai bine la antrenament decât în timpul competiţiei sportive. Mulţi devin frustraţi de o performanţă care se află sub nivelul propriu de aşteptări, iar apoi gradul de anxietate simţit sub privirile spectatorilor sau a suporterilor creşte tot mai mult. În consecinţă, unii ajung să îşi piardă încrederea în propriile abilităţi sportive, iar alţii devin încordaţi sau chiar speriaţi în timpul jocului. Pentru a avea un joc bun, un fotbalist ar trebui să îşi păstreze intensitatea şi atenţia focalizată pe durata tuturor celor 90 de minute de joc. Dacă el nu este, însă, bine pregătit mental, în urma unor critici din partea antrenorului, colegilor sau publicului, sau sub presiunea scorului, va avea o prestaţie nesatisfăcătoare. În alte cuvinte, fotbalistul uneori nu face faţă presiunii competiţionale şi nu găseşte mijloacele psihice necesare pentru a face faţă şi depăşi momentul respectiv. Aşadar, psihologul sportiv este un specialist care uneori „repară” anumite funcţii necesare competiţiei sportive, iar alteori „reglează” din timp aceste aspecte.

În final, dincolo de ocaziile, golurile şi ratările trăite cu sufletul la gură de către suporteri, sau de analiza tactică, tehnică sau statistică a jocului, lumea psihologului din fotbal se rezumă la: educarea unei culturi a performanţei bazate pe rezistenţa psihică, fundamentarea talentului pe o atitudine de succes, muncă şi disciplină, şi pregătirea sportivului pentru interacţiunile sale complexe cu antrenorii, coechipierii şi suporterii care întreţin această lume fascinantă a fotbalului. Aceste roluri importante sunt mai puţin cunoscute în fotbalul românesc, dar există deja câteva începuturi pline de pasiune, elan, optimism şi rezultate promiţătoare, organizate la noi în ţară. În ultima perioadă, se pare că atenţia şi aşteptările suporterilor şi a specialiştilor din fotbalul românesc încep să se îndrepte şi înspre această lume a psihologiei sportive în domeniul fotbalului. Eu nădăjduiesc că este doar începutul…

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu