Cum ne sabotam singuri performanta in sport?

”De ce ți-e teamă, de aia nu scapi”

Deseori am auzit la jucătorii cu care lucrez, vorba aceasta: ”voi avea un meci dificil, adversarul meu nu are nimic de pierdut”. La prima vedere, accepți afirmația aceasta, o iei necritic și ai impresia că este adevărată și logică; ca atare, o acceptăm fără a o procesa. Așa am ajuns să lucrez și să pregătesc meciurile din perspectiva pierderii; când ai sau nu ceva de pierdut. Când ai ceva de pierdut, presiunea este mai mare, iar când nu ai nimic de pierdut, nu ai nicio presiune. Așadar, obiectivul meu era clar: să iau presiunea de pe umerii jucătorilor.
Pentru moment, ia-ți câteva secunde și încearcă să notezi pe hârtie tot ce ai de pierdut într-un meci de tenis. Unii vor nota, punctele din cadrul unui ghem, ghemul propriu zis, serviciul, break-ul, setul, meciul, încrederea, nivelul jocului, controlul asupra meciului, etc. De asemenea, folosindu-te de o scală de la 1 la 10, notează în cadrul fiecărui item pe care îl poți pierde, cât de mult îți pasă să nu pierzi aceste lucruri. Vei vedea, că meciul, setul, încrederea vor primi un scor mai ridicat decât punctul sau break-ul.

Acum, haide cu mine într-un joc de logică. Gândește-te foarte bine și încearcă să răspunzi cât mai corect la această întrebare. Este adevărat că poți pierde doar ceea ce ai? Și negația ei, pentru confirmare, Este adevărat că nu poți să pierzi ceea ce nu ai? Dacă răspunzi cu da la prima întrebare, atunci ai răspuns corect. Este adevărat, logic și pragmatic să crezi că nu poți să pierzi decât ceea ce ai. Mergem mai departe, până aici totul este clar și nu avem nicio dilemă, cel puțin vizibilă pentru simțul comun. Întrebarea mea logică pe care vreau să ți-o pun este: ai punctul, ghemul, break-ul, setul sau meciul? Sunt acestea ale tale? Dacă da, atunci de ce mai continui meciul? De ce nu dai mâna cu adversarul și îi mulțumești echipei tale pentru sprijin? Dacă nu sunt ale tale, atunci de ce te comporți cu ele ca și cum ar fi ale tale? Adică, pe parcursul punctului sau între puncte, pe parcursul ghemului, al setului sau al meciului ne comportăm ca și cum acestea sunt deja ale noastre. Mintea umană joacă acest rol de interpretare a situațiilor stresante și ceea ce este rațional devine irațional, iar ceea ce este irațional devine, în acest caz un atașament obsesiv dintre noi și dorința noastră. Însă psihologia rațional emotiv comportamentală promovată de Albert Elis, stipulează că orice conduită care are în spatele ei un sâmbure de iraționalitate, creează comportamente dezadaptative. În cazul de față, încordarea cauzată de frica de a nu pierde ceea ce avem, chiar și imaginar, jocul precaut, comutarea atenției din prezent înspre un viitor nesigur și necontrolabil, modificarea motivației dinspre motivația de a câștiga înspre motivația de a nu pierde, abandonarea obiectivului de proces și trecerea panicată la un obiectiv de rezultat, constituie aceste comportamente dezadaptative care perturbă echilibrul psihologic al sportivului. De asemenea, mintea umană se atașează irațional și obsesiv de aceste puncte, ghemuri, seturi sau meciuri, considerând că ni se cuvin, trebuie să fie ale noastre pentru a diminua doza de stres implicată în lupta pentru a le câștiga. Prin simplul fapt că le considerăm ale noastre, apare acest atașament irațional de ele, apare conștiința că adversarul se luptă pentru ele, și implicit le putem pierde. Considerăm totodată că sunt ale noastre pentru că punându-ne amprenta personală asupra lor, avem impresia că trebuie să muncim mai puțin pentru ele, tocmai de aceea trecem imediat de la un joc agresiv pe care îl controlăm la un joc defensiv, cu foarte multe așteptări ca adversarul să greșească, abandonând controlul și efortul potrivit pentru succes. În final, de ceea ce ți-e frică, nu scapi.

Pe baza celor afirmate până aici am dovedit că afirmația mea este adevărată, logică și pragmatică, iar teama de a nu pierde ceea ce nu este al nostru, nu are o dovadă reală, este irațională și este nepragmatică.
Dar ce se ascunde în spatele acestei frici de a nu pierde ceea ce nu este al nostru? Este mintea noastră chiar atât de înșelătoare? Psihologii sunt de acord că deciziile chiar dacă se pun în practică la nivel rațional, ele sunt luate la nivel emoțional. Așadar, mintea face un joc irațional, plin de încărcătură emoțională.

De la începutul punctului și până la finalul acestuia, există o necunoscută: ”al cui va fi acest punct?” ”pot să îl câștig?”, ”cât efort mă costă pentru a-l avea”? Starea de incertitudine expune mintea noastră într-un plan viitor nesigur pe care nu îl poate controla iar iluzia controlului apare prin procesul logic al așteptărilor. Așteptările constituie aceste predicții ale minții cu privire la ceea ce TREBUIE sau AR TREBUI să se întâmple. Folosind așteptări, ne transpunem mintea într-un joc al minții pe care îl controlăm doar în plan imaginar, iar aceste imagini devin ”realitatea” noastră. Deja, mintea începe să se comporte nu în funcție de efort, de planul de joc, ci în funcție de ceea ce AR TREBUI SĂ SE ÎNTÂMPLE. Ca efect nepragmatic, atenția a părăsit prezentul controlabil și s-a expus într-un viitor necontrolabil.
Un alt efect nepragmatic al așteptărilor este tocmai acela al pierderii controlului. Starea de așteptare implică observarea, scăderea efortului neurofiziologic, pierderea energiei, încordarea și renunțarea la acel locus de control intern pentru reușită.Datorită faptului că mintea nu vrea să fie expusă stresului fizic și psihic pentru a munci ”degeaba”, aceasta începe să considere recompensa efortului (punctul, game-ul, setul, meciul) ca fiind deja ale ei. Explicația finală este că mintea devine leneșă și așteaptă să primească punctele de la adversar.

Ce este de făcut?

1. În primul rând, este necesar să înțelegem capcana mentală în care am căzut. Nu putem pierde ceea ce nu avem, deci nu putem pierde punctele, ghemul, setul sau meciul dacă nu sunt ale noastre. Nici măcar la scorul general de 11-0, încă nu este meciul nostru. Ceea ce putem afirma este că nu am pierdut nimic dar ”încă” nu am câștigat. De aici, știm că singura concluzie logică este să continuăm să ne luptăm pentru fiecare punct, avem totul de câștigat și nimic de pierdut.

2. În al doilea rând, este important să punem în practică, mai întâi la antrenamentele pe puncte și apoi în joc, mintea și gândirea ntru a o confrunta cu adevărul, logica și pragmatismul dovedit. Minții îi va lua ceva vreme până ce va abandona familiarul ilogic și se va acomoda la realitatea logică. În acest caz, trebuie să confruntăm propriile gânduri și propriul limbaj cu un comportament prompt prin care acceptăm și ignorăm gândul atașamentului față de puncte, ne conectăm atenția la obiectivul și planul de joc, și jucăm liber, cu curajul și încrederea jucătorului care are doar de câștigat și nimic de pierdut.

3. Atunci când mintea ajunge în situația de a se gândi la ceea ce are de pierdut, întreabă-te: de fapt, de ce accept așteptările mele de a munci mai puțin pentru câștigarea punctelor și de ce mă deranjează atât de mult situația de incertitudine dintre începutul punctului și finalul acestuia, dintre începutul meciului și finalul lui?

4. Odată ce am observat tendința irațională a minții de a câștiga lupta de pe teren prin cel mai mic efort posibil, prin cea mai scăzută investiție atitudinală de care dispun și mă aștept ca punctele să decurgă după cum ”vreau eu”, este RECOMANDAT să îmi spun ”Nu am nimic de pierdut deoarece nimic nu e al meu. Am totul de câștigat, și deși este dificil fără a ști dinainte al cui va fi meciul, în tenis nimic

nu este sigur, totul este posibil, voi munci prin cel mai bun efort de care dispun, voi avea cea mai bună atitudine și mă voi lupta pentru fiecare punct existent fără a avea nicio așteptare, nicio frică, nicio presiune ci doar plin de libertate și curaj, încercând să îmi etalez jocul, efortul, atitudinea, credința în propriile puteri și focusul pe ceea ce am de făcut”

5. În ultimul rând, recomand renunțarea la așteptări sau formularea unor așteptări în acord cu realitatea (”mă aștept să fie greu”). Deseori aud sportivii care încep o competiție sportivă spunând ”am venit fără așteptări”, și doar în momentul confirmării că au ”pierdut” totul (acele așteptări), încep să joace bine.

Paradoxul este că doar în momentul în care ”vânăm fantoma punctelor” (pe care le considerăm deja ca fiind ale noastre) începem să pierdem cu adevărat ceva cu totul important, și anume planul de joc, motivația corectă, energia necesară victoriei și încrederea.

Psiholog sportiv Ioan Popoviciu